.

Conform predicțiilor ITU, în anul 2010 se va atinge cifra de 5 miliarde de abonamente de telefonie mobilă la nivel mondial. Această creștere va fi susținută de servicii avansate și dispositive handset în țările dezvoltate, iar în țările în curs de dezvoltare prin serviciile de sănătate și mobile banking.

Hamadoun Touré (foto), secretarul general ITU, participant al Congresului Mobilității de la Barcelona, a declarat : "Chiar în timpul crizei economice, nu am văzut nici o scădere a cererii de servicii de comunicații. Am încredere că vom continua să vedem o creștere rapidă a serviciilor de telefonie mobilă, în special în 2010, având în vedere că tot mai mulți oameni se folosesc de telefoanele lor pentru a accesa internetul."

ITU se așteaptă ca numărul de abonamente de telefonie mobilă în bandă largă să depășească un miliard la nivel global în 2010, ținând cont de faptul că, la finalul lui 2009, acestea depășiseră 600 milioane. La actuala rată de creștere, este probabil ca accesul la internetul mobil - prin intermediul laptop-urilor și dispozitivelor mobile inteligente - să depășească în următorii cinci ani, accesul pe web de la calculatoarele de birou.

În ceea ce privește mobile banking-ul, creșterea rapidă în abonamentele de telefonie mobilă a însemnat că există un număr foarte mare de persoane din întreaga lume, mai ales în țările în curs de dezvoltare, care au un abonament de telefonie mobilă, dar nici un cont bancar,s și din ce în ce mai mulți abonații folosesc își telefoanele pentru comerț electronic.

ITU este principala sursă internațională pentru compararea datelor și a statisticilor pe IT&C.