În întreaga lume, puține firme reușesc să integreze relațiile cu guvernele în strategia lor de afaceri. Politicile guvernamentale afectează afacerile în atâtea moduri - de la impozite și legislații de muncă la intervenții anti-monopol, reguli de acordare a patentelor, reglementarea investițiilor și facilități fiscale - încât până și cei mai buni manageri pot cădea în confuzie. Pentru a vedea cum se ia în calcul impactul politicilor publice asupra propriei afaceri și noțiunile de bază ale unei strategii de relații cu guvernul, vă recomandăm lucrarea lui Michael D. Watkins, 'Government Games', apărută în volumul 44 - iarna 2003 al MIT Sloan Management Review, lucrare pe care v-o sintetizăm în continuare. Michael Watkins este associate professor de administrarea afacerilor la Harvard Business School. Am ales să prezentăm această lucrare în cadrul unui dosar de e-government pentru că are avantajul de a pune într-o nouă perspectivă relațiile firme-guvern, printr-un vocabular diferit de mult vehiculatul discurs al corupției și prin faptul că susține cu argumente de afaceri o atitudine strategică a companiilor față de comunicarea cu statul, atitudine pe care succesul aplicațiilor de e-guvernment se bazează, în efortul lor de transparență.
Intervenția guvernului este uneori o amenințare, alteori o oportunitate. Într-o economie post-socialistă, în care rolul statului în reglementarea afacerilor rămâne major - atât în cazul privatizărilor, cât și al impunerii noii legislații armonizate cu a Uniunii Europene în toate sectoarele economiei - firmele trebuie să ia în considerare impactul guvernării ca făcând parte din procesul de formulare și implementare a strategiei proprii. Ca atare, firmele trebuie să diagnosticheze modurile în care guvernul poate să le ajute sau să le împiedice în atingerea obiectivelor de afaceri. Cea mai insistentă recomandare a profesorului Michael D. Watkins este ca firmele să creeze ceea ce el numește strategii hibride, care includ explicit o componentă dedicată influențării regulilor, simultan cu respectarea lor. Mai presus de toate, aceasta presupune existența unui limbaj comun pentru a vorbi despre 'jocurile' la care participă firmele și rolurile guvernării în elaborarea și impunerea regulilor.
Chiar și numai la nivel strategic, domeniile în care guvernele influențează companiile sunt nenumărate. Cum poate un manager determina ce este esențial de ceea ce nu este? Watkins oferă o schemă de abordare: delimitarea jocurilor strategice la care participă firmele și a rolului jucat de legislatorii (creatorii legilor și regulilor) și arbitrii (cei care interpretează și impun legile și reglementările) în acele jocuri.
Celebrul proces al Departamentului de Justiție al SUA împotriva Microsoft evidențiază exact felul în care concurenții Microsoft au jucat cartea intervenției guvernamentale. Clienții și concurenții Microsoft au început prin a intenta ei înșiși procese și a depune plângeri la agențiile federale și ale statelor locale, oferind date cheie în proces. Clienții, inclusiv companii ca Apple și IBM, s-au plâns public de tacticile Microsoft. Concurenți ca dezvoltatorul de browser Netscape s-au raliat la această mișcare. În 1996, Netscape a depus o plângere formală la Departamentul de Justiție, acuzând Microsoft că ar fi oferit subvenții producătorilor care refuzau să instaleze navigatoare concurente și oferind unor clienți înlesniri financiare să înlocuiască Netscape Navigator cu Internet Explorer. Microsoft a catalogat acțiunile Netscape drept 'o încercare premeditată 'de a racola guvernul și presa în campaniile sale de marketing' (CNET News.com, 22 aug. 1996).
Concluzia de bază a lui Watkins este că eforturile de a influența guvernul sunt adesea o formă deghizată de competiție în afaceri. Un exemplu recent în România au fost consultările din noiembrie-decembrie 2002 pentru stabilirea tarifelor maxime de interconectare pe care le poate cere RomTelecom concurenților apăruți după liberalizarea telefoniei fixe. Procedura de consultare publică a ANRC a permis RomTelecom să crească tarifele propuse inițial de ANRC cu 39% la interconectarea regională și cu 25% la cea internațională, declarând public că creșterea îi este necesară ca 'să se mențină în zona de profitabilitate'. ANRC acționa sub imperativul aducerii reglementărilor telecom la unison cu ultimele directive UE în telecom, urmărind să nu piardă momentul liberalizării pentru a implementa regulile ce urmează să intre în vigoare abia în iunie 2003 în statele membre UE. Din partea sa, OTE era pregătită pentru o ofensivă mai largă, stopând negocierile cu guvernul pe tema continuării privatizării RomTelecom pe perioada consultărilor cu ANRC.
În viziunea lui Watkins, există 2 categorii de 'jocuri' la care participă companiile și în care guvernul poate sau nu să fie implicat. Jocurile din rețeaua valorică privesc cooperarea și competiția dintre firme. Jocurile interesului public opun coaliții de firme / asociații de industrie și organizații non-profit de felul sindicatelor, grupurilor de consumatori sau organizațiilor de protecție a mediului.
Jocurile din rețeaua valorică
La nivelul rețelelor valorice, companiile caută să își atingă obiectivele prin punerea la punct a unor strategii de cooperare și concurare cu clienții, furnizorii, concurenții etc. Strategiile clasice prin care firmele caută să își îmbunătățească poziția în rețelele lor valorice sunt imitarea, combinarea, eliminarea, intrarea și menținerea. Guvernele joacă un rol proeminent în majoritatea jocurilor din rețeaua valorică (v. 'Cum afectează guvernul strategia companiilor'). Ele sunt cu atât mai importante când structura unei industrii se schimbă în moduri fundamentale și când companiile vor fie să intre pe noi piețe, fie să se apere de amenințări strategice din partea altor firme. Din cauză că rezultatul acestor jocuri poate fi evident influențat de guvern, companiile caută adesea să îl implice în încercarea lor de a câștiga un avantaj sau de a se apăra.
În momentul liberalizării pieței telecom din România, interesele viitorilor noi intrați pe piața telefoniei fixe au fost 'apărate' de ANRC prin raportarea noii structuri legislative telecom la cea a UE, care cuprinde rafinările (influențele) acumulate în istoria jocurilor din industria telecom din UE. Este evident că, în România, o bună cunoaștere a legislației și practicilor din Uniunea Europeană, ca și a diferențelor, este indispensabilă companiilor din orice sector economic.
Jocurile interesului public
Jocurile interesului public sunt cele care implică, pe lângă companii, și organizații din afara afacerilor. Acestea caută să convingă guvernele să impună costuri firmelor în numele a ceea ce ele susțin că este interesul societății. Reglementările privind mediul, protecția consumatorilor, standardele de muncă, impozitarea și subvențiile sunt obiectul tradițional al unei adevărate competiții de definire a interesului public. În ultimii ani, problema confidențialității și cea a proprietății intelectuale au ocupat centrul atenției în jocurile interesului public.
În România, jocurile interesului public figurează mai mult pe agenda agențiilor guvernamentale, la presiunea perspectivei de aderare la UE, cu un accent ușor deplasat spre interesul de stat, sau național. În comunicații, organizațiile consumatorilor sunt inexistente. Serviciul universal, transparența tarifelor și condițiilor de utilizare a serviciilor, confidențialitatea datelor cu caracter personal fac parte din misiunea ANRC. În consultările pe interconectare cu RomTelecom din decembrie, un scop declarat al agenției a fost acela de 'a proteja utilizatorii finali' de o explozie a tarifelor, mai ales la apelurile locale, la care ANRC nu a cedat nici o fracțiune de cent.
