
Sony Pictures Television (SPT) a anunțat numirea lui John Rossiter (foto) în funcția de General Manager pentru canalele AXN din zona Europei Centrale. Rossiter, care va avea biroul la sediul AXN din Budapesta, îi va raporta direct lui Eddie Nelson, vicepreședinte EMEA SPT.
Rossiter va superviza dezvoltarea continuă a rețelei SPT din regiune, rețea ce include AXN, AXN SCI FI, AXN Crime și Animax. Va fi director general al canalelor SPT din Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Slovenia, Croația, Serbia, Bosnia și Macedonia.
Cu această ocazie, Eddie Nelson a precizatat: „Ne bucurăm mult să-l întâmpinăm pe John, care revine la Sony Pictures Television. Entuziasmul lui, gândirea strategică și cunoștințele extinse despre Europa Centrală vor aduce o mare valoare business-ului pe măsură ce intrăm într-o nouă fază ambițioasă de dezvoltare în regiune."
Rossiter a adăugat: „Piețele din Europa Centrală aduc tot timpul noi oportunități și abia aștept să fac parte din planul de dezvoltare al portofoliului SPT din regiune. Sunt încântat să mă alătur companiei în această perioadă palpitantă."
John Rossiter, în poziția sa anterioară de senior vice president of Operations and Business Development pentru HBO în Europa Centrală și de Est, a fost responsabil cu distribuția și administrarea rețelei și dezvoltarea noilor servicii. Înainte de a se alătura HBO, a lucrat în Londra și a câștigat o experiență de peste opt ani în industria de media, lucrând pentru Sony Pictures Entertainment și Buena Vista Television International.





