.

Compania Telemobil, care operează rețeaua de comunicații mobile CDMA450 Mhz Zapp, anunță inițierea unui program de plecări voluntare", oferind angajaților ce părăsesc compania o remunerație financiară, inclusiv asigurare medicală pe șase luni, consultanță în domeniul resurselor umane și acces gratuit la serviciile Zapp, tot pe șase luni, anunță oficialii Zapp. Aceștia apreciază că în program se vor înscrie 350 de salariați, adică exact jumătate din angajații companiei la nivelul anului 2008 (ultima cifră oficială comunicată de Zapp în această privință). Măsura limită e determinată de recesiunea economică ce impune și în România creșterea eficienței operaționale și susținerea competitivității, susține Telemobil. Compania a fost cumpărată în 2009 de către grupul elen Cosmote, atras de licența 3G câștigată însă nefolosită de către Zapp.

O motivație a concedierii în grup

2010 va fi un an dificil pentru orice companie din România, dat fiind faptul că economia românească intră în cel de-al doilea an al celei mai grave crize financiare din ultimii 20 de ani. În consecință, într-un asemenea mediu macro-economic ostil, trebuie depuse eforturi semnificative pentru a construi și a menține o performanță pozitivă", pretend oficialii companiei. Telemobil susține că în program s-ar putea înscrie 350 de angajați, conform declarației lui Eugen Secmerean, reprezentantul agenției de PR al Zapp. "Acesta nu este un target sau un plan, ci o estimare. Decizia aparține fiecărui angajat", a menționat acesta pentru Mediafax. Salariații din București sau provincie care vor părăsi compania în baza acestui program vor primi cinci salarii lunare nete și echivalentul ajutorului de șomaj.

Zapp – de la un potențial succes, la un eșec memorabil

Telemobil avea, în 2008, venituri declarate de 61 milioane de euro și 374.000 de abonați. În privința portofoliului de utilizatori, Zapp a pierdut în ultimii ani resurse foarte importante, din cauza lipsei unor strategii de marketing și de comunicare, dublate de neadaptarea la tendințele pieței. Eșecul de piață al Zapp poate fi catalogat ca cea mai mare surpriză neplăcută oferită de un lider al pieței tehnologice în 2004, când Zapp era fondatorul și liderul CDMA450 și până la vânzarea din 2009. Atu-ul cheie al tehnologiei CDMA450 era că vizează segmentul utilizatorilor de business cu un trafic ridicat de date la viteze mari și un volum mare de minute, în timp ce afacerea principală în cazul GSM-ului o reprezintă segmentul pre-paid din mass market", ne declara în toamna lui 2004 Chris BATAILLARD, pe atunci președinte & CEO Inquam, ce avea mai târziu să fie CEO-ul Zapp chiar în momentul vânzării sale din 2009.

Abonații Zapp – ultimii mohicani portați și la fix și la mobil

Conform analizei ANCOM pentru întregul an 2009 privind portarea clienților mobili, ordinea operatorilor în funcție de numărul de portări către propria rețea se menține aceeași față de raportarea anterioară (21 octombrie 2009). Astfel, Cosmote - 47.283, Vodafone - 44.279, Orange - 38.763, RCS&RDS - 1.699 și Telemobil - 620. De la ultima raportare, cele mai multe numere au fost portate în rețeaua Orange - 10.609, urmată de Cosmote - 9.259, Vodafone - 6.626, RCS&RDS -320 și Telemobil - 85. În privința portării în rețele fixe, cele 68.460 de numere de telefonie fixă au fost portate în rețelele a 27 de furnizori de servicii de telefonie fixă, respectiv UPC - 29.328, RCS&RDS - 12.651, Vodafone - 10.345, Orange - 7.664, Romtelecom - 5.755, Dial Telecom - 810, New Com Telecomunicaþii - 574, GTS Telecom - 460, Digital Cable System - 188, Euroweb - 154, Ines Group - 134, Telemobil - 82, Cobalt IT - 69, Intersat - 49, Media Sat - 48, Atlas Telecom - 26, Datek Telecom și Telcor Communications câte 21, Digicom Systems și Prime Telecom câte 17, World Telecom Network - 11, Iristel și Necc Telecom Romania câte 10, Air Bites - 6, Canal S - 5, Cosmote - 3 și A&G Communication - 2. Față de ultima raportare, UPC a reușit să atragă cei mai mulți clienți - 6.746 de noi numere portate, comparativ cu Orange - 3.007 noi clienți, RCS&RDS - 2.692, Romtelecom - 2.570, Vodafone - 1.498 iar Zapp abia 82 de noi clienți .