
Kapsch CarrierCom, principalul furnizor de soluții GSM-R (Global System for Mobile Communications – Railway), prezintă în perioada 18-21 septembrie 2012 la Inno Trans, cel mai important târg internațional de specialitate în ingineria traficului din Berlin, un amplu portofoliu de soluții pentru sistemele de comunicații din sectorul feroviar. Kapsch CarrierCom utilizează această platformă pentru a promova teme precum continuarea dezvoltării, respectiv standardizarea GSM-R în direcția comunicațiilor IP.
În cadrul sistemului GSM-R vor lua naștere în următorii ani noi aplicații care vor ajuta atât procesele logistice ale operatorilor de transport feroviar, cât și comunicarea securizată între companiile feroviare și, totodată, vor fi pe deplin în beneficiul clienților acestora. La târgul Inno Trans 2012, subiectul principal al sectorului telecomunicațiilor feroviare va fi ERTMS (European Rail Traffic Management System). Acest sistem standardizat va permite în viitor managementul și controlul traficului feroviar în rețelele transeuropene.
70.000 km de cale ferată cu GSM-R
„La nivel mondial am echipat până în prezent peste 70.000 km de cale ferată cu echipamente GSM-R. Anul trecut am reușit să câștigăm primul nostru client din Africa. Astfel, am dotat în Algeria până în prezent 1.000 de km de teren dificil cu radiotelefonie feroviară" explică Dr. Kari Kapsch, CEO Kapsch CarrierCom. În viziunea d-lui Kapsch acest fapt constituie fundamentul pentru continuarea dezvoltării în două direcții: „Pe de o parte, intenționăm să dotăm și mai mulți kilometri de cale ferată cu echipamente GSM-R, pe de altă parte dorim să continuăm dezvoltarea serviciilor și produselor destinate operatorilor feroviari și clienților acestora. La târgul Inno Trans 2012 suntem preocupați de prezentarea acestei soluții în context global, precum și de prezentarea și dezbaterea punctelor de atracție."
Viitorul telecomunicațiilor feroviare
Principalele teme care preocupă compania Kapsch sunt dezvoltarea durabilă a sistemului GSM-R în direcția IP și promovarea cooperării în scopul implementării sistemului GPRS în cadrul comunicării feroviare. Cea de-a doua temă pe care se pune accent este sfera aplicațiilor care contribuie la extinderea posibilităților de utilizare a rețelei GSM-R existente și la securitatea personalului, respectiv a pasagerilor, precum și la reducerea costurilor. De asemenea, Kapsch dorește să atragă atenția în cadrul târgului InnoTrans 2012 asupra serviciilor și prestațiilor de tip End-to-End, sub forma structurii de organizare One-stop-shop. În acest domeniu, compania Kapsch dispune de o gamă largă de oferte începând de la telecomunicațiile feroviare, liniile de mare viteză, serviciile de integrare și interoperabilitate până la arhitecturile GSM-R personalizate și ofertele de pregătire profesională adaptate operatorilor feroviari și partenerilor industriali.
Expertiză profesională complexă
Kapsch s-a evidențiat în ultimii ani în calitate de partener al societăților feroviare care oferă operatorilor un suport complet, bazat pe cea mai recentă tehnologie. Astfel, compania căilor ferate germane Deutsche Bahn a decis să-și modernizeze sistemul GSM-R cu tehnologie de rețea „Core" de la Kapsch. Până la jumătatea anului 2014 cea mai mare rețea GSM la nivel mondial va fi reprofilată pe noua tehnologie 3GPP Release 4. În numele operatorului feroviar irlandez Iarnród Éireann – Irish Rail (IÉ), Kapsch implementează în regiunea deservită de linia Dublin Area Rapid Transit, un sistem digital de radiotelefonie feroviară. Contractul cuprinde modernizarea rețelei GSM-R a căii ferate cu arhitectura inovativă de rețea 3GPP Release 4 Voice „Core" pe o rută pilot de 48 km, ruta completă fiind de 2000 km. În Spania, Kapsch a echipat prima linie de mare viteză din regiunea Galiția cu cele mai noi tehnologii din domeniul securizării trenurilor și al transmisiunilor radio. Cu toate că este vorba despre o zonă muntoasă, pe ruta respectivă aflându-se multe tuneluri, proiectul a putut fi finalizat în mai puțin de un an. Soluția compusă din sistemul complet GSM-R și subsistemul „Base Station Subsystem" (BSS), a contribuit la reducerea timpului de călătorie între Orense și Santiago de la 90 de minute la 38 de minute.
Kapsch CarrierCom s.r.o. invitat la standul expozițional al SŽDC
Kapsch CarrierCom s.r.o., filiala cehă a companiei Kapsch CarrierCom, furnizează informații la standul expozițional aparținând administratorului infrastructurii feroviare din Cehia SŽDC în legătură cu proiectele actuale din domeniul radiocomunicației digitale GSM-R derulate în Cehia. În prezent Kapsch CarrierCom s.r.o. implementează întreaga dotare GSM-R pe liniile feroviare Ostrava – st. hr. SR și PÅ™erov – ÄŒ. TÅ™ebová. Această soluție de tip End-to-End include, pe lângă tehnologia GSM-R, toate serviciile privind infrastructura și cele de proiectare, inclusiv un sistem inteligent de întreținere sub denumirea „GSM-R Smart Houses".
InnoTrans 2012: Patru zile, 2.400 de expozanți din 47 de țări
Târgul Inno Trans din Berlin se numără printre cele mai importante târguri internaționale de specialitate din ingineria traficului feroviar. Acesta va avea loc în perioada 18-21 septembrie 2012. Kapsch CarrierCom va fi reprezentat la acest târg la standul 122 din pavilionul 6.1, iar filiala cehă Kapsch CarrierCom s.r.o. la standul 215 din pavilionul 9.





