
Kaspersky Lab a lansat în România Kaspersky Anti-Virus pentru Mac, soluția de securitate care protejează utilizatorii în fața tuturor categoriilor de amenințări informatice care țintesc platforma de operare Mac OS X. Aceasta are la bază noul motor antivirus Kaspersky Lab, care crește semnificativ viteza de scanare a sistemului, datorită îmbunătățirii activității de procesare a fișierelor și optimizării resurselor, în special pentru computerele care utilizează procesoare dual- și quad-core.
Kaspersky Anti-Virus pentru Mac funcționează pe toate versiunile Mac OS X mai noi de 10.4.11, și combină avantajele date de noul motor antivirus cu abordarea de securitate care implică protecția rețelelor private și corporate în fața amenințărilor IT multi-platformă. Mai exact, soluția Kaspersky Lab nu protejează doar sistemul Mac OS X de viruși, viermi și cai troieni, ci combate și toată gama de amenințări care țintesc sistemele Windows sau Linux.
Lansarea sistemului de operare Mac OS X a reprezentat pasul de acceptare a sistemelor non-Windows, iar Mac-urile au devenit o parte integrantă a rețelelor corporate sau private. Aceste stații neprotejate reprezintă porți de acces pentru programele de tip malware, care pot infecta, în cazul organizațiilor mari, sute sau mii de computere contectate la rețea.
Pentru a securiza mai eficient rețelele mixte, noul produs Kaspersky Lab are acces la baza de date antivirus globală a companiei, care include peste 20 de milioane de semnături pentru toate categoriile de amenințări informatice care afectează o arie largă de platforme de operare. Bazele de date cu semnături ale Kaspersky Anti-Virus pentru Mac sunt actualizate din oră în oră, adică la același interval de timp cu cele pentru produsele de securitate destinate sistemelor Windows și Unix. Acest lucru îi asigură pe utilizatori că sunt protejați în fața celor mai noi tipuri de malware care apar în număr foarte mare, zilnic, pe Internet.
Kaspersky Anti-Virus pentru Mac scanează toate fișierele și atașamentele din email-uri descărcate de pe Internet. În plus, noul produs gestionează foarte eficient resursele sistemului, scăzând prioritatea scanner-ului antivirus atunci când utilizatorul are nevoie de performanță maximă din partea computerului în timpul rulării anumitor aplicații.
De asemenea, soluția de securitate pentru Mac protejează și directoarele partajate ale mașinilor virtuale, care sunt din ce în ce mai des folosite, atât de utilizatorii individuali, cât și de companii. Astfel, Kaspersky Anti-Virus pentru Mac blochează transferul de malware de la sistemele virtuale Windows sau Unix către întregul mediu de lucru, aspect foarte important pentru utilizatorii care folosesc mai multe sisteme de operare pe același computer Mac.
Noul antivirus lansat de Kaspersky Lab are o interfață atractivă și animată, acest detaliu fiind esențial pentru o aplicație scrisă pentru sistemele Mac. În acest sens, produsul este ușor de folosit și configurat de către toți utilizatorii, experimentați sau începători. Informații despre nivelul de protecție sau orice alte funcții ale programului sunt prezentate într-un format grafic accesibil și ușor de înțeles.
Kaspersky Anti-Virus pentru Mac include un mod automat de operare și interacțiune cu aplicațiile, adică toate deciziile referitoare la diferite acțiuni sunt luate automat, fără a deranja utilizatorul cu solicitări inutile.
Soluția de securitate Kaspersky Lab pentru Mac a fost special proiectată pentru a funcționa în concordanță cu procesele acestui sistem de operare, fiind pe deplin compatibilă cu toate versiunile de Mac OS X, începând cu 10.4.11. Alte specificații tehnice includ: un computer Apple Macintosh cu procesor Intel, 512 MB RAM disponibili și 80 MB liberi pe hard-disk.





