
Konica Minolta Business Solutions România a obținut certificarea ISO 20000-1 pentru Managementul Serviciilor IT. “Certificarea ISO 20000-1 obţinută consolidează orientarea strategică a Konica Minolta către furnizarea de soluţii şi servicii IT, atât în mediul online cât şi on-premise. Calitatea serviciilor pe care le furnizăm clienţilor noştri depinde în primul rând de abilitatea noastră internă de a funcţiona ca un tot unitar inclusiv la nivelul procedurilor, fără sincope de comunicare sau întârzieri. Privim soluţiile şi serviciile IT ca o evoluţie firească a serviciilor noastre tradiţionale, făcând pasul de la managementul hârtiei către cel al informaţiei electronice, completat cu întreaga infrastructură IT necesară – sisteme hardware şi soluţii software, servicii de consultanţă, implementare şi monitorizare a arhitecturilor IT”, precizează Helmut Ignat (foto), General Manager Konica Minolta Business Solutions România.
Certificarea confirmă competenţele Konica Minolta în furnizarea de servicii IT complete şi unitare, având la bază un sistem integrat de management al proceselor IT interne şi externe. Obținerea certificării a presupus alinierea procedurilor din departamentele de vânzări, suport tehnic, servicii clienţi şi administraţie, în vederea furnizării de servicii IT complexe, unitare şi transparente.
Certificarea ISO 20000-1 întăreşte conceptul “More than Printing. Information Management” dezvoltat de Konica Minolta în 2014, sub umbrela căruia compania îşi propune să devină unic furnizor pentru clienţii săi, oferind servicii integrate complete de IT, atât în segmentul de printing, cât şi al soluţiilor software de tip Enterprise Content Management.
Konica Minolta Business Solutions Romania, filială a Konica Minolta Business Solutions Europa, a fost înfiinţată pe 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc.
Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi rețeaua de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa de peste 24 ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri. Ca şi în anii precedenţi, rezultatele anului 2014 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.
Konica Minolta Business Solutions România distribuie şi asigură servicii pentru echipamente multifuncţionale, faxuri, imprimante, echipamente de tipar digital şi oferă Servicii Optimizate de Printare bazate pe soluţii complete de management al documentelor.





