
O rachetă Ariane 5 lansată pe 26 aprilie din Guyana Franceză a transportat pe orbita circumterestră un satelit comercial norvegian, THOR 7, și un satelit militar franco-italian, Sicral, după două tentative de lansare amânate din cauza unor probleme tehnice, conform AFP, citată de Agerpres. Cei doi sateliți au fost plasați pe o orbită geostaționară de transfer, conform Arianespace care precizează că este vorba de cea de-a 64-a lansare reușită a rachetei portante europene Ariane 5. Prevăzută inițial pentru data de 15 aprilie, lansarea a fost amânată din cauza unor probleme tehnice la echipamentul de conexiune al treptei superioare a rachetei, care a fost apoi înlocuit. Lansarea a fost reprogramată pentru data de 24 aprilie, însă tehnicienii au depistat o nouă problemă tehnică și a urmat o nouă amânare. Aflată la prima misiune din acest an, racheta Ariane 5 a fost lansată cu succes duminică, la ora 20:00 GMT de la baza Kourou.

THOR 7 este cel de-al doilea satelit transportat pe orbită de Arianespace pentru compania norvegiană Telenor Satellite Broadcasting (TSBc). Construit de Space Systems/Loral (SSL), acest satelit va asigura servicii de televiziune pentru Europa centrală și de est.

Sicral 2 este un satelit de telecomunicații militare franco-italian construit de Thales Alenia Space.





