
Lucrarea constituie o sinteză a controversatelor teorii emise de-a lungul timpului cu privire la arta/știința de a conduce. Autorul analizează teorii, concepții și modalități acționale din domeniul leadership-ului și al managementului, oferind
o perspectivă critică asupra unei problematici vaste și foarte actuale a vieții și practicii sociale. Lucrarea lui Mielu Zlate își propune să sistematizeze problema leadership-ului și a managementului, oferindu-i în felul acesta un mai mare grad de coerență. În al doilea rând își propune să abordeze problematica leadership-ului și a managementului dintr-o perspectivă psihologică (psihoindividuală, psihosocială, psihoorganizațională), vizând explicarea și înțelegerea resorturilor profunde, consistente ale comportamentelor și acțiunilor performate de către lider, și nu doar a aspectelor de suprafață. Lucrare apărută la Editura Polirom.





