
Lenovo, al doilea cel mai mare producător de PC-uri din lume, anunță lansarea pe piața din România a noului IdeaCentre A720, un calculator de birou prevăzut cu un uimitor ecran de 27 inci, sensibil la atingere și pliabil până la orizontală. "Lenovo IdeaCentre A720 este un produs care, prin design și tehnologie, face trecerea la următoarea etapă în istoria relației dintre oameni și PC-uri. Asa cum cu toții ne amintim de momentul în care am renunțat la clasicul telefon mobil pentru a trece la smart-phone, la fel și A720 marchează o schimbare fundamentală a felului în interacționăm cu PC-urile noastre. Este o schimbare de interfață care deschide calea catre noi experiențe multisenzoriale și noi utilizări ale PC-urilor de birou", precizează Aurel Netin, director general Lenovo România, Bulgaria și Republica Moldova.
Ideacentre A720 aduce utilizarea computerelor de birou la un nivel inspirat de scenariile science-fiction și marchează intrarea în era calculatoarelor de birou incredibil de subțiri, ușoare și adaptabile. Echipat cu procesoare Intel® Core™ i7 din a 3-a Generație, noul IdeaCentre A720 oferăoferăcele mai bune condiții pentru lucru și divertisment, într-un design stilat și rafinat.
Lenovo IdeaCentre A720 creează o experiență multiplayer unică, folosind un ecran multi-touch care permite folosirea a până la 10 degete. Noul All-in-One poate fi rabatat până la orizontală, este ideal pentru jocuri interactive de masă și este echipat cu cele mai noi procesoare și tehnologii grafice. IdeaCentre A720 duce mai departe moștenirea Lenovo în ceea ce privește modelele AIO cu design zvelt, prin poziționarea unității centrale la baza calculatorului.
IdeaCentre A720 prezintă un monitor cu unghi ajustabil, ceea ce permite aducerea ecranului către utilizator sau plierea ecranului la orizontală. Această facilitate permite adoptarea unor poziții confortabile, mai ales când vine vorba de activități de durată mare în fața calculatorului. Folosind caracteristici de divertisment integrate, cum ar fi Lenovo High-Sense (720p HD) Webcam și Lenovo IdeaTouch (o serie de aplicații și jocuri optimizate pentru ecrane tactile) IdeaCentre A720 aduce un plus de eleganță și relaxare, transformând orice casă într-un centru de divertisment.
Principalele repere ale produsului:
• Este cel mai subțire PC din lume, cu o grosime a unității centrale integrate de numai 24.5 mm.
• Deține cele mai noi procesoare și tehnologii grafice: a 3-a generație de procesoare Intel® Core™ i7 și procesoare grafice până la NVIDIA® GeForce® 2GB.
• Ecran de 27 inci fără cadru, pliabil până la orizontală.
• Calculatorul este echipat cu tehnologie multi-touch ce permite folosirea de până la 10 degete simultan, ideal pentru mai mulți jucători care preferă jocurile interactive de masă, toate într-un singur dispozitiv.
Specificații principale ale produsului
• Se livrează cu Windows® 7 Home Premium preinstalat și este Win 8 Ready.
• Monitor: 27 inci Full HD (1920x1080), fără cadru, 10 Point Multi-touch, 16:9 widescreen
• Placă grafică:până la NVIDIA® GeForce® GT 630M 2GB
• Memorie RAM și hard disk: până la 8GB DDR3, până la 1TB HDD și până la 64GB SSD
• Unitate integrată DVD reader/writer sau Blu-ray Disc™
• Bluetooth®1 & 802.11b/g/n Wi-Fi
• Conectori USB2.0, USB3.0 & 6-in-1, cititor de carduri
• Camera web integrată: 720p HD
• Interfață pentru conectarea la alte dispozitive de înaltă definiție HDMI in/out
• Sistem audio Dolby Home Theatre V4 cu îmbunătățire audio
• TV tuner integrat
• Lenovo Rescue System - facilitează recuperarea și crearea de cópii de rezervă
• Lenovo Enhanced Experience 3 pentru Windows® 7 cu RapidBoot – tehnologie care permite pornirea cu 40% mai rapidă decât a altor calculatoare echipate cu Windows 7 (disponibil pe modelele cu procesoare Intel® Core™ i3, i5 sau i7)
• Lenovo IdeaTouch – o serie de aplicații multimedia optimizate, precum un sintetizator sau jocuri precum Angry Birds.
• Lenovo Dynamic Brightness System – protejează ochii prin reglarea automată a strălucirii ecranului în funcție de lumina din mediul ambient
• Lenovo Eye Distance System – avertizează atunci când utilizatorul se află prea aproape de ecran





