.

Lenovo a anunțat că va extinde familia de multi-modale Yoga cu noul laptop convertibil Yoga 910 și tableta Yoga Tab 3 Plus cu Android. Lenovo a conceput cele mai recente produse Yoga plecând de la un studiu amplu privind utilizatorii și feedback-ul primit de la aceștia. De aceea, fiecare gamă Yoga aduce noi tehnologii, precum cititorul de amprente integrat în Yoga 910 care simplifică autentificarea. „Asistăm la o trecere de la o piață a PC-urilor unde exista o dimensiune unică la o piață în care există mai multe dimensiuni și mai multe gusturi. Consumatorii vor să aibă posibilitatea să aleagă forma care le îndeplinește cel mai bine necesitățile privind stilul de viață și nu să-și adapteze stilul de viață la tehnologia nouă”, precizează Johnson Jia, Senior Vice President Lenovo, PC & Smart Device Business Group. “Iar gama Yoga va continua să ducă inovația în materie de PC mai departe. Dar nu ne putem asuma toate meritele – dorim să le mulțumim clienților pentru feedback-ul lor constant. Aceste produse sunt aici datorită clienților noștri și suntem încrezători că noul Yoga 910 va fi pe măsura așteptărilor lor.”
 
Yoga 910 este cel mai subțire laptop convertibil1 din lume integrat cu procesor Intel Core i 
 
Cel mai nou model convertibil ultra-subțire de doar 14,3 mm este printre cele mai puternice dispozitive convertibile de pe piață, fiind dotat cu ultima gamă de procesoare Intel Core i7 de a 7-a generație. Pentru majoritatea utilizatorilor Yoga, convertibilul lor a devenit platforma principală pentru muncă și divertisment. De aceea, am decis să îmbunătățim noul Yoga 910 oferind două variante de ecran 4K sau Full HD. Ambele opțiuni sunt prevăzute cu un ecran aproape fără margini (ramă de 5 mm) care oferă o suprafață de ecran cu 10%4 mai mare, o densitate a pixelilor cu 14%5 mai mare comparativ cu modelul anterior, pentru imagini mai precise și mai clare și 100% acoperire a gamei cromatice sRGB pentru ca utilizatorii să își poată admira fotografiile și videoclipurile într-o gamă extinsă de culori. De asemenea, Yoga 910 intensifică muzica și sunetul, fiind prevăzut cu sistemul Dolby Audio Premium. Cu o durată de funcționare a acumulatorului de până la 15,5 ore, utilizatorii pot lucra sau urmări filme fără a-și face griji privind durata bateriei.
 
 
Fiind la curent cu dorința consumatorilor de a beneficia de opțiuni de autentificare mai simplificate, Lenovo a integrat în Yoga 910 un cititor avansat de amprente – conceput să livreze accesibilitate mobilă și să îmbunătățească siguranța PC-ului. Prin simpla atingere a unui deget, utilizatorii se pot autentifica rapid pe PC-ul lor cu ajutorul Windows Hello™ – nu este necesară introducerea unei parole. De asemenea, Lenovo App Explorer permite utilizatorilor să-și personalizeze PC-ul cu aplicații populare precum Skype, Facebook sau Netflix. 
 
Am adăugat o carcasă nouă unibody complet metalică – disponibilă în variantele Champagne Gold, Platinum Silver și Gunmetal - pentru un aspect somptuos și portabilitate indiferent unde se deplasează utilizatorii. Dispozitivul păstrează balamaua tip „curea de ceas”, precum și modurile de utilizare flexibile, care permit utilizatorilor să tasteze în modulul laptop, să facă prezentări în modulul stand, să urmărească filme în modulul tent sau să navigheze în modulul tabletă. Balamaua tip „curea de ceas” oferă acum o tranziție mai lină și mai precisă între moduri. Împreună cu aerodinamicul mouse Yoga (vândut separat) care se transformă în telecomandă, Yoga 910 oferă performanță sofisticată, portabilitate și versatilitate într-un laptop convertibil subțire și elegant de 13,9 inch. 
 
 
Yoga Tab 3 Plus înlocuiește televizorul datorită ecranului și al sunetului de calitate
 
Cel mai nou dispozitiv din seria Yoga Tab 3 aduce o experiență de divertisment cu totul cinematică pentru utilizatorii de tablete Yoga indiferent de nivelul de preț. Având în vedere că majoritatea utilizatorilor adoră să urmărească sesiuni maraton cu programele TV și filmele preferate pe tabletele lor oriunde s-ar afla, dispozitivul răspunde nevoii acestora de a avea o experiență audio și vizuală de înaltă calitate, flexibilitate totală pentru diferite medii și un acumulator cu o durată mare de funcționare.
 
Tableta Yoga Tab 3 Plus oferă un ecran 2K de 10,1 inci cu Technicolor Color Enhance, sunet tridimensional Dolby Atmos asigurat de patru difuzoare JBL orientate spre față și patru moduri de vizionare separate. De asemenea, prin intermediul Lenovo Media Cast, utilizatorii pot partaja conținut audio (prin Bluetooth) și video (prin Miracast) către Yoga Tab 3 Plus de pe orice alt dispozitiv. Yoga Tab 3 Plus păstrează flexibilitatea totală consacrată prin cele patru moduri pentru a livra portabilitate deplină indiferent de conținutul vizualizat de utilizator: stand, tilt, hold sau hang. Yoga Tab 3 Plus este echipată cu un acumulator de 9300 mAh cu funcția de gestionare inteligentă a energiei care asigură o durată de funcționare de peste 18 ore3 și un încărcător rapid de 24w.
 
 
Toate produsele Lenovo sunt disponibile pe www.lenovo.com. 
 
Prețul Yoga 910 începe de la €1499 cu TVA. Dispozitivul va fi disponibil din luna octombrie 2016.
 
Prețul Yoga Tab 3 Plus începe de la €299 cu TVA. Tableta va fi disponibilă din luna noiembrie 2016.
 
Lenovo (HKSE: 992) (ADR: LNVGY) este o companie globală din top Fortune 500, în valoare de 46 mld. USD, și lider în furnizarea de tehnologie inovatoare pentru consumatori, uz comercial și întreprinderi. Portofoliul nostru de produse și servicii securizate de înaltă calitate include PC-uri (inclusiv legendarul brand Think și brandul multimodal YOGA), stații de lucru, servere, dispozitive de stocare, smart TV și o gamă de produse mobile precum smartphone-uri (inclusiv brandul Motorola), tablete și aplicații.