
Consiliul Național de Soluționare a Constestațiilor a anulat o licitație organizată de Hidroelectrica pentru cumpărarea unui sistem IT de gestiune a resurselor, contract estimat la 47,3 milioane lei (11,3 milioane euro), după ce a admis contestațiile a șase firme, printre care și S&T România.
„Admite în parte contestațiile IQ Plus, River Software Inc, Assist Software și Infoinvest în contradictoriu cu Hidroelectrica. Admite contestațiile formulate de S&T România și 2PC Rom Proiect Development în contradictoriu cu Hidroelectrica. Dispune anularea procedurii de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru autoritatea contractantă", se precizează în decizia Consiliului, datată 21 iulie, citată de Mediafax.
Consiliul Național de Soluționare a Constestațiilor (CNSC) nu a admis însă și contestația unei alte firme, Common SRL, considerând acțiunea ca fiind tardivă.Prin contestațiile depuse, cele șapte firme au solicitat CNSC să oblige Hidroelectrica să anuleze licitația și să modifice cerințele din documentația de atribuire, astfel încât acestea să permită participarea neîngrădită a firmelor la procedura de atribuire.
De asemenea, contestatarii au solicitat modificarea documentației de atribuire pentru etapa de selectare a candidaților și a caietului de sarcini.Hidroelectrica a publicat, la 15 iunie, pe site-ul www.e-licitatie.ro, un anunț de participare privind achiziționarea unui sistem informatic de tip ERP (Enterprise Resource Planning), cu instrumente de analiză managerială pentru autoritatea contractantă.Valoarea contractului a fost estimată la 47,3 milioane de lei, TVA inclusă.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost programat pentru 28 iunie, dată la care Consiliul Național de Soluționare a Constestațiilor (CNSC) a hotărât suspendarea procedurilor de atribuire până la soluționarea pe fond a contestațiilor.
Suspendarea licitației a fost înregistrată pe site-ul www.e-licitatie.ro la 17 iulie, după ce Hidroelectrica a transmis CNSC și Romsoft, Romsys, Ness România și Total Soft o notă informativă cu privire la această decizie, datată 1 iulie.Hidroelectrica o companie controlată de stat, prin intermediul Ministerului Economiei.





