.

LinkedIn, rețea de socializare profesională, cu peste 100 de milioane de utilizatori la nivel mondial, a lansat pe 22 iunie versiunea în limba română. "Lansarea versiunii în limba română va veni în întâmpinarea numărului tot mai mare de utilizatori români care își creează conturi personale pe LinkedIn. Numărul nostru de membri din Estul Europei crește continuu și cred că LinkedIn are un potențial puternic de creștere în această regiune", precizează Ariel Eckstein (foto), director general al LinkedIn Europa.

Peste 400.000 de angajați din România au deja profiluri pe LinkedIn și peste 1.000 de grupuri au legătură cu România. Companii mari precum Romtelecom, Petrom și Romstal și-au creat deja pagini dedicate pe LinkedIn.

Cele mai bine reprezentate trei industrii românești pe LinkedIn, în funcție de numărul de utilizatori din România, sunt industria financiar-bancară, IT & servicii și telecomunicații. Cele mai mari trei companii din România cu cel mai mare număr de angajați cu conturi pe LinkedIn sunt Petrom, BCR și Romtelecom.

"Peste 25 de milioane de profesioniști din întreaga Europa își creionează, în acest moment, identitatea lor profesională, își construiesc rețele de cunoștințe și valorifică la maximum informațiile și oportunitățile puse la dispoziție de LinkedIn", precizează Eckstein.

Concomitent, LinkedIn a lansat și versiuni în limbile turcă și rusă, site-ul fiind disponibil deja în alte șase limbi de circulație internațională, respectiv engleză, franceză, germană, italiană, portugheză și spaniolă.

Compania, care are biroul central în California, a anunțat în luna ianuarie că dorește să fie listată la bursă, fără să precizeze data. Între 2009 și 2010, cifra de afaceri a LinkedIn s-a dublat, ajungând la peste 432 de milioane de dolari. Profitul net al companiei a fost, în 2010, de 3,43 milioane de dolari, după ce în 2009 înregistrase pierderi de patru milioane de dolari.