.

Luxoft Holding, unul dintre furnizorii de top de servicii de dezvoltare software şi soluţii IT inovatoare către o bază de clienţi globali, anunţă clasarea companiei pe poziţia 18 în topul internaţional al firmelor de outsourcing, în clasamentul Global Outsourcing 100 pentru anul 2014 realizat de International Association of Outsourcing Professional’s (IAOP). „În doar un an, am urcat peste 20 de poziţii în acest clasament iar acum ne numărăm printre cei mai buni 20 de furnizori din lume. Suntem încrezători că propunerea noastră de valoare este în acord cu piaţa de azi”, precizează Dmitry Loschinin (foto), CEO şi Preşedinte Luxoft. „Expertiza noastră în industrie, soluţiile pe care le propunem şi capacitatea noastră de livrare la nivel mondial reprezintă o contestare a unui status quo al modelor tradiţionale de outsourcing din IT şi considerăm că recunoaşterea pe care am primit-o acum este un fel de validare al acestei tendinţe”.

Luxoft a evoluat constant începând cu anul 2012, înregistrând un avans substanţial în acest an şi clasându-se în topul primilor 20 cei mai importanţi jucători de outsourcing din întreaga lume, comparativ cu poziţia 41 ocupată în clasamentul din anul 2013.

Global Outsourcing 100 identifica cele mai bune companii de outsourcing din lume. Topul este realizat de IAOP pe baza analizării aplicaţiilor primite de la jucători de către un juriu independent. Cele mai bune punctaje obţinute de Luxoft au fost înregistrate la capitolele: referinţe din partea clienţilor, aprecierea companiei şi managementul angajaţilor.   

Luxoft s-a calificat, de asemenea, în categoria „Best 20 Leaders” IAOP al celor mai bune companii care asigură integrare verticală pentru segmentele de servicii financiare, tehnologie, servicii specifice sectorului industrial, telecomunicaţii, servicii pentru comunicaţii şi tehnologia informaţiilor şi servicii destinate cercetării şi dezvoltării.  

Tot la categoria „Best 20 Leaders”, Luxoft a primit şi recunoaşterea pentru cea mai bună prezenţă geografică în SUA, Marea Britanie şi Europa de Vest şi s-a clasat în „Best 5 Leaders” în managementul angajaţilor pentru regiunea Europei Centrale şi de Est.   

„Într-o perioadă în care nevoia de externalizare este în creştere, clasamentele Global Outsourcing 100 şi World’s Best Outsourcing Advisors au devenit instrumente de referinţă, pentru companiile care sunt în căutare de furnizori de servicii”, spune Debi Hamill, CEO al IAOP. „Companiile incluse în aceste clasamente au făcut demonstraţia expertizei pe care o au trecând printr-un proces extrem de riguros de jurizare independent şi reprezintă topul global din industrie”.

Despre IAOP  
The International Association of Outsourcing Professionals (IAOP) este asociaţia globală de stabilire a standardelor din domeniul de outsourcing. Totodată, ea susţine interesele profesionale ale profesioniştilor şi organizaţiilor din domeniu. Cu mai mult de 120.000 de membri şi filiale în întreaga lume, IAOP ajută companiile să-şi crească rata de succes în demersurile de externalizare, să-şi îmbunătăţească randamentul de externalizare şi să extindă posibilităţile de externalizare în afacerile lor. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să vizitaţi: http://www.IAOP.org   

Despre Luxoft
Luxoft este unul dintre furnizorii de top de servicii de dezvoltare software şi soluţii IT inovatoare către clienţi globali, în majoritate companii multinaţionale. Serviciile oferite de Luxoft includ dezvoltare personalizată de software şi suport pentru aplicaţii de bază şi aplicaţii vitale pentru afaceri, product engineering, testare şi consultanţă în diverse tehnologii. Soluţiile Luxoft sunt bazate pe produse şi platforme proprii care au un impact direct asupra rezultatelor de afaceri ale clienţilor şi livrează în mod eficient inovaţie continuă. Compania dezvoltă soluţiile şi livrează serviciile din 15 centre de livrare globale dedicate. Are peste 7.500 de angajaţi în 21 de birouri din 13 ţări din America de Nord, Vestul şi Estul Europei şi Asia Pacific. Luxoft este înregistrată în Tortola, Insulele Virgine Britanice, are sediul central în Zug, Elveţia şi este listată la Bursa de Valori New York (LXFT US). Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să accesaţi http://www.luxoft.com.

Despre Luxoft România
Luxoft a intrat pe piaţa românească în 2008 prin achiziţia ITC Networks, una din cele mai mari şi mai vechi companii de software de telecomunicaţii de pe piaţa românească. Ariile de expertiză ale Luxoft România se concentrează pe trei direcţii: industria de telecomunicaţii (dezvoltare de software, design de hardware, testare de sisteme, automatizare de teste), auto (software de infotainment, design de hardware, integrare GPS, soluţii de conectivitate web şi voce) şi financiară (dezvoltare de aplicaţii şi mentenanţă, suport pentru producţie 24/7, integrare de aplicaţii enterprise, consultanţă în domeniul arhitecturii de sistem).
Luxoft România are o echipă de 900 de persoane şi este a treia filială ca număr de angajaţi din grup.