.

Flamingo continuă ofensiva sa regională deschizând trei noi magazine: unul în Bulgaria, la Sofia și două în Serbia, la Belgrad.

Astfel lanțul de retail internațional Flamingo are deja șase magazine în două țări. Obiectivul pentru următoarea perioadă este de peste 20 de magazine. Acest proiect numit 'žRetail Internațional' va necesita investiții estimate de 2-4 milioane EURO.

Magazinul din Sofia situat în zona centrală, pe strada Stamboliski, are o suprafață de 100mp și reprezintă o investiție de peste 100.000 Euro. Acesta este al doilea magazin Flamingo din Bulgaria.

Magazinele Flamingo din Belgrad, cu numerele trei și patru din această țară, se află pe Resavska Street și respectiv în New Belgrad. Primul are o suprafața de peste 80 mp, iar al doilea de peste 100 mp, reprezentând investiții de 125.000 respectiv 100.000 Euro.

'Cele trei magazine reprezintă o nouă dovadă de concretizare a planurilor strategice pe care le-am prezentat acționarilor noștri cu ocazia ofertei publice Flamingo. Lanțul nostru de retail internațional este acum o certitudine, a trecut de etapa de start-up și a început să producă rezultate. Vânzarile sunt deja pe un trend ascendent, dublându-se în fiecare lună. Vreau doar să adaug că motivația este foarte puternică de a continua inaugurările într-un ritm mai susținut și că vom reveni în curând cu vești din această zonă' a declarat domnul Dan Topală, Vicepreședinte Flamingo Internațional.

'Am inceput extinderea modelului de Retail Flamingo în zona balcanică, urmărind evoluțiile piețelor locale, stadiile lor de dezvoltare, apropierea graduală de profilul pieței din România din momentul în care vânzările retail de PC-uri au intrat într-un ritm puternic ascendent. Considerăm că în cele două țări piața a atins gradul de maturitate necesar, la care experiența câștigată de Flamingo în România în 2002, când prin campania ' E timpul să ai și tu calculator' am deschis puternic calea PC-ului către utilizatorii individuali si ne-am afirmat ca leaderi de piața pentru PC-uri, să poate fi 'exportată'.

În aceste țări Flamingo va aplica produse financiare similare celor din Romania: aprobarea dosarului de credit in magazin, aplicație de credit on-line și timp de răspuns foarte scurt, toate fiind posibile datorită parteneriatelor cu bănci de retail foarte bine poziționate pe piața locală.

Avem acum toate 'ingredientele' necesare pentru a declanșa acțiunile de promovare pregătind vârful de vânzări din ultimul trimestru al anului', a încheiat domnul Topală.

Flamingo promovează în regiune conceptul de casă digitală, care a avut succes în România, iar ca produse se regăsesc aceleași game ca și în țară: produse și accesorii IT, audio-video, GSM, foto-video.

Flamingo International este societatea holding pentru Grupul Flamingo, unul dintre cei mai importanți jucători din industria de IT&C&CE din Romania. Flamingo este o companie certificată ISO 9001, atât pentru distribuția de produse IT și Consumer Electronics cât și pentru proiectarea și producția de calculatoare. În România firma deține o rețea de peste 80 de magazine IT și Consumer Electronics și filiale în 41 de orașe.

Conform datelor furnizate de IDC, în 2004 Flamingo și-a întărit poziția de lider pe piața IT din România, numărul calculatoarelor asamblate în 2004 atingând 60.000 unități, ceea ce reprezintă o cotă de piață de 25% din totalul sistemelor asamblate în România.

Din grupul Flamingo mai face parte și cea mai importantă companie de distribuție a produselor IT și Consumer Electronics de pe piața românească - Flamingo Distribution Center, ce deservește în prezent un număr de aproximativ 1500 clienți activi și acoperă întreg teritoriul țării prin parteneri locali și prin cele patru puncte de vânzare regionale, fiecare beneficiind de personal și depozit dedicat.

Începând din anul 1999, Flamingo are o prezență activă și în plan internațional, atât în distribuție cât și în retail, având în prezent subsidiare în Bulgaria, Croația, Olanda, Ungaria, Macedonia, Moldova, Serbia și Muntenegru.

La sfarsitul lunii iunie s-a incheiat cu un succes remarcabil oferta publica initiala de actiuni Flamingo International. În urma acesteia s-a vândut un volum de 19,55 milioane acțiuni (cu 15% mai mult decât volumul inițial scos la vânzare), obținându-se 12,5 milioane euro, sumă care va fi investită în proiectele de extindere a companiei: Future Shop, Flamingo Extensiv și Intensiv, Future World, Retail Internațional. Flamingo Internațional este o societate ale cărei acțiuni se tranzacționează la Bursa de Valori București sub simbolul FLA.