.

Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale derulează în 229 de comunități rurale și mic urbane cel mai amplu program strategic de pionierat pentru dezvoltarea societății bazate pe cunoaștere din România – Economia Bazată pe Cunoaștere (EBC). Beneficiarii direcți ai societății cunoașterii reprezintă 1.8 mil locuitori, 20% din populația din mediul rural, 8% din populația României. Economia Bazată pe Cunoaștere și-a propus să transforme această categorie vulnerabilă a populației în adevărate surse de educație și informație, prin transfer de cunoaștere și diseminare de bune practici atât la nivel național, cât și internațional.

Acest amplu program include și asistență tehnică pentru utilizarea TIC în școli și biblioteci locale EBC ce se desfășoară pe perioadă de 15 luni, până în decembrie 2012, având ca țintă unitățile de învățământ și bibliotecile locale din cele opt regiuni de dezvoltare a țării. În școlile vizate, proiectul implică activitatea a peste 8000 de cadre didactice precum și a elevilor acestora, sub îndrumarea facilitatorilor e-educație, profesori cu experiență la catedră, dar și în activități de formare și mentorat, care acționează la nivel local. Proiectul are ca scop maximizarea efectelor intervențiilor educaționale ale programului EBC, valorificând în egală măsură rezultatele etapelor anterioare desfășurate, din 2008, în comunitățile implicate și reprezintă un rezultat al bunei colaborări interinstituționale dintre Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și Ministerul Educației Cercetării, Tineretului și Sportului.

Ca urmare a derulării asistenței tehnice la nivelul celor 229 de școli EBC aflate in zone dezavantajate din punctul de vedere al accesului la cunoaștere și informație, vor fi realizate:

300 de proiecte curriculare cu componentă TIC, OER (open education resources) și web 2.0, dezvoltate pe baza unităților de învățare (pentru 30% din fiecare arie curriculară: Limbă și comunicare; Matematică și Științe; Om și societate; Arte);

300 proiecte extracuriculare, utilizând mijloace virtuale;

150 proiecte interdisciplinare

200 de lecții demonstrative, care utilizează resursele de tip OER și web 2.0, înregistrate pe suport audio-video;

229 de strategii de dezvoltare a școlii cu ajutorul resurselor tehnologiei informației;

33 de proiecte culturale școla-bibliotecă finanțate prin acordarea de granturi, realizate utilizând instrumente și mijloace digitale;

270 de proiecte educaționale depuse și eligibile la finanțare europeană;

10 schimburi de experiență regionale, 3 tabere naționale de creație și 5 vizite de studiu internaționale, la care participă 478 de cadre didactice.

În urma experiențelor acumulate în cursul desfășurării proiectului în cele 229 de școli, au fost elaborate două ghiduri ce tratează integrarea noilor tehnologii în educație, care se vor adresa tuturor unităților din învățământul preuniversitar și partenerilor educaționali din România.

Cele două ghiduri vor avea rolul de a prezenta viziunea MCSI și MECTS în domeniul inovării activității educaționale prin valorizarea instrumentelor și a resurselor TIC, precum și exemplele de bună practică demonstrate în timpul derulării proiectului de asistență tehnică pentru școli, în privința integrării resurselor OER și a tehnologiei Web 2.0 în atât la nivel curricular cât și extracurricular:

„Utilizarea Noilor Tehnologii în Educație. Ghid pentru școli". Acesta prezintă instrumente practice pentru managementul instituțional, care pot orienta pe directorii și consiliile de conducere ale școlii în activitatea decizională. Totodată ghidul recomandă măsuri de valorificare a noilor tehnologii pentru marketingul instituțional și asigurare a vizibilității școlii în mediul virtual precum și sugestii pentru armonizarea și dezvoltarea unei strategii instituționale consonante cu nevoile reale ale comunității locale și a principalilor actori socio-economici la nivel local.

„Utilizarea TIC în activități educaționale. Ghid pentru profesori". Conceput ca un „manual" bazat pe bune practici reieșite din proiectul EBC, ghidul își propune să promoveze în rândul cadrelor didactice intrumente și resurse TIC, OER și web 2.0 care să le permită acestora adoptarea unei abordări inovative în activitatea didactică precum și identificarea de noi oportunități în direcția dezvoltării profesionale.

În cadrul programului Economia Bazată pe Cunoaștere, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale organizează un eveniment de promovare și diseminare a bunelor practici din domeniul educațional în utilizarea de resurse educaționale deschise (OER), a tehnologiei informației și Web 2.0 de către cele 229 școli incubatoare de practici educaționale moderne. Conferința Națională „Campionii Educației Digitale" organizată cu acest scop se va desfășura în perioada 19-20 noiembrie 2012 la Rin Grand Hotel, București și se derulează în parteneriat cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Conferința are drept obiective promovarea importanței utilizării soluțiilor educaționale bazate pe folosirea de TIC și diseminarea rezultatelor proiectului EBC la nivel național obținute ca urmare a aplicării resurselor digitale în mediul rural. În cadrul evenimentului se vor face cunoscute și se vor promova modelele de bună practică, respectiv rezultatele colaborării interinstituționale dintre Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și Ministerul Educației Cercetării, Tineretului și Sportului în cadrul proiectului EBC.

Dintre subiectele ce vor fi abordate în cadrul conferinței menționăm:

Atragerea de finanțări europene nerambursabile în cadrul școlilor;

Validarea exemplelor de bună practică și evidențierea cazurilor inovative de utilizare a soluțiilor IT&C la nivelul școlilor, profesorilor, elevilor, bibliotecilor și comunităților;

Prezentarea poveștilor de succes și a cazurilor de bună practică ce pot fi replicate la nivel național;

Valorificarea climatului cultural local prin derularea de proiecte și activități culturale cu resurse digitale;

4 Ateliere de lucru paralele – Utlizarea resurselor digitale în educația preuniversitară.

Conferința națională se va desfășura cu participarea:

• Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale

• Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

• Ministerului Culturii și Patrimoniului Național

• Reprezentanți ai Băncii Mondiale în România

• Reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în domeniul educației și formării profesionale

• Reprezentanți ai unor ONG-uri naționale și locale din domeniu

• Primari din comunitățile EBC

• Experți educaționali, facilitatori locali, 229 de profesori și directori de instituții de învățământ din școlile EBC și bibliotecari locali/coordonatori proiecte eCULTURĂ câștigate.