.

Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) a publicat spre consultare Ghidul Solicitantului pentru operațiunea 3.3.1 „Sprijin pentru sisteme TIC integrate și alte aplicații electronice pentru afaceri", în vederea lansării unui nou apel de propuneri de proiecte dedicat acestei operațiuni.

Ghidul detaliază criteriile specifice care trebuie îndeplinite de solicitanți și proiectele acestora, regulile de finanțare, circuitul proiectului, modalitatea de selecție a proiectelor, procesul de contractare și implementare, precum și drepturile și obligațiile beneficiarilor.

Suma maximă a finanțării acordate este de 1.000.000 LEI, in timp ce valoarea minimă este de 35.000 LEI.

Tipul solicitantului eligibil

•IMM-uri definite conform Legii nr. 346/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Printre activitățile care se pot finanța în cadrul acestei operațiuni, se numară:

•Implementarea sau extinderea sistemelor ERP (Enterprise Resource Planning – Planificarea Resurselor Întreprinderii);

•Implementarea sau extinderea de sisteme pentru relații cu clienții (CRM – Customer Relationship Management – Managementul Relațiilor cu Clienții);

•Implementarea de soluții software pentru design și/sau producție, pentru imbunătățirea managementului ciclului de viață al produselor;

•Implementarea sistemelor informatice de analiză economică și suport decizional (business intelligence systems) și a altor aplicații electronice pentru managementul afacerii.

Ghidul solicitantului este postat spre consultare pe site-ul Organismului Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale (OIPSI), http://fonduri.mcsi.ro, la secțiunea Consultare publică. Observațiile și sugestiile pot fi trimise până la data de 25.10.2010, ora 17.00, la adresa de email: fonduri@mcsi.ro.

Precizăm că procesul de evaluare și selecție a proiectelor se va realiza în mod continuu, imediat după primirea aplicațiilor la sediul MCSI.

Operațiunea 3.3.1 este inclusă în cadrul Domeniului Major de Intervenție 3 – „Susținerea e-Economiei", Programul Operațional Sectorial „Creșterea competitivității economice" 2007-2013 (POS CCE), Axa prioritară 3 – Tehnologia Informației și Comunicațiilor (TIC) pentru sectoarele privat și public.

OIPSI este organizat la nivel de direcție generală, în cadrul MCSI, având ca scop gestionarea proiectelor finanțate din Fonduri Structurale în domeniul IT&C prin implementarea operațiunilor Axei III din Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice.