.

Valerian Vreme (foto) a avut pe 10 martie o întrevedere cu Manuk Vardanian, Ministrul Transporturilor și Comunicațiilor din Republica Armenia. Ministrul român i-a prezentat Ministrului Manuk Vardanian strategia MCSI, precizând că unul dintre proiectele pe care le are în vedere ministerul este acoperirea cu Internet în bandă largă a zonelor defavorizate. Valerian Vreme a subliniat faptul că provocarea actuală a României este domeniul Societății Informaționale, aplicațiile informatice fiind dezvoltate, în special, prin finanțare europeană.

"Punem accent pe implementarea Intranetului statului român, cu cele două componente majore: comunicațiile și centrele de servicii informatice, pentru dezvoltarea și mentenanța aplicațiilor informatice ale statului", precizează Ministrul Valerian Vreme.

Manuk Vardanian l-a informat pe ministrul român asupra situației existente la nivelul țării, atât în domeniul tehnologiei informației, cât și în sectorul poștal. Cu această ocazie, Manuk Vardanian a precizat că, la nivel național, există un plan de concesionare a Poștei Armene, iar compania care se ocupă de emiterea timbrelor va fi inclusă în structura poștei. În cadrul întâlnirii s-a mai discutat și despre posibilitatea încheierii unui Memorandum de Înțelegere între cele două ministere, pentru identificarea și implementarea activităților de cooperare în domeniu, posibilitate agreată de reprezentanții ambelor instituții.

Memorandul de Înțelegere va avea următoarele obiective:

• Emiterea în comun a unei serii de timbre, care vor afișa elemente din patrimonial cultural, istorie și relațiile diplomatice dintre cele două țări;

 

• Colaborarea dintre Ministerul Transporturilor și Comunicațiilor Armean cu Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale Român privind trecerea de la televiziunea analogică terestră la cea digitală;

 

• Cooperarea privind cadrul legislativ în domeniul tehnologiei informației;

 

• Dezvoltarea unei conexiuni între companiile IT, urmând activități bilaterale, după semnarea memorandumului.