
Ministerul comunicațiilor și societății informaționale a lansat pe 30 septembrie o licitație pentru instalarea unei serii de 200 de hotspoturi gratuite (puncte de acces la Internet wireless de bandă largă). Până la sfârșitul lunii octombrie MCSI prin intermediul celor două proceduri de cereri de ofertă, va pune la dispoziția cetățenilor 40 de hotspoturi, 11 dintre acestea fiind deja instalate. Inițiativa MCSI este parte integrată a unui proiect mai amplu care presupune ca până la sfârșitul anului 2010 MCSI să instaleze 500 de hotspoturi, din care 240 vor fi puse la dispoziție în cursul acestui an.
Proiectul MCSI a fost anunțat din luna iunie a anului curent când prim-ministrul Emil Boc împreună cu ministrul comunicațiilor și societății informaționale Gabriel Sandu și primarul Liviu Negoiță au inaugurat, în parcul Alexandru Ioan Cuza din Sectorul 3 al Capitalei primul hotspot gratuit.
Acest proiect poate fi considerat un prim pas în procesul de implementare a Strategiei naționale de dezvoltare a serviciilor de bandă largă, luând în calcul faptul că unul dintre obiectivele acestei strategii este acela de dezvoltarea a servicilor de bandă largă la nivelul populației prin intermediul hotspot-urilor.
Proiectul cu cele 200 de hotspot-uri va fi implementat în spații publice ușor accesibile cum ar fi centre universitare, centre culturale, piețe publice și parcuri și va încerca să prezinte o situație foarte clară privind utilizarea acestora de către cetățeni prin intermediul unui program soft aplicat.
Astfel cetățenii ce vor utiliza internetul prin intermediul acestui proiect și vor completa un scurt chestionar ne vor da posibilitatea să colectăm date referitoare la utilitatea internetului wireless și a caracteristicilor de consum.





