
București, 28 noiembrie 2006 -Astăzi, la sediul Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, a avut loc, în prezența domnului ministru Zsolt Nagy și a domnului secretar de stat pentru comunicații Florin Bejan, o dezbatere publică pe marginea studiului privind elaborarea strategiei pentru acordarea licențelor WiMax, studiu comandat în baza obiectivului MCTI de începere a implementării serviciilor WiMax într-un viitor cât mai apropiat.
'Scopul final al activității MCTI este de a da posibilitatea unui număr cât mai mare de cetățeni să utilizeze tehnologiile informației. Așadar, ținta noastră finală sunt utilizatorii și nu tipul de tehnologie folosită pentru a le oferi acestora acces la societatea informațională. Acest lucru nu înseamnă însă că MCTI nu este interesat și de încurajarea competiției între tipurile de tehnologii, precum și între operatori. Iar tehnologia WiMax, folosită de numeroși operatori în Europa, poate fi o alternativă cost-effective pentru utilizatorii din zonele rurale', a declarat Zsolt Nagy cu această ocazie.
Obiectivul major al acestui studiu a fost de a oferi primele informații și o imagine de ansamblu asupra strategiei care ar trebui aplicată în acest domeniu. Pentru atingerea acestui obiectiv s-au urmărit: evidențierea tendințelor în dezvoltarea tehnologică, identificarea frecvențelor folosite la nivel mondial și mai ales la nivel european, determinarea dimensiunilor pieței potențiale, precum și analiza modelelor de atribuire de licențe.
Dezbaterea publică organizată astăzi de către Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, a urmărit obținerea unui input eficient și valoros din partea industriei IT&C cu privire la rezultatele studiului și la modul în care acest proiect poate deveni fezabil și competitiv în implementare. Propunerile dumneavoastră sunt asteptate la următoarele adrese: dcpe@mcti.ro, office@mcti.ro, sau media@mcti.ro.
Rezultatele acestei dezbateri, alaturi de concluziile studiului efectuat, vor alcatui baza de elaborare a strategiei pentru acordarea licentelor WiMax.





