.

Mediafax Monitorizare a lansat versiunea pentru mobil a site-ului, prin care clienții au acces rapid, oricând au nevoie, la articolele din presa scrisă, precum și la știrile radio și TV din rapoartele lor de monitorizare.

Site-ul disponibil la adresa mm.mediafax.biz păstrează structura rapoartelor cu care clienții Mediafax Monitorizare sunt obișnuiți și le facilitează acestora accesul de pe dispozitivele mobile la materialele jurnalistice de interes.

Rapoartele de monitorizare de pe mobil cuprind două secțiuni – mass-media centrală și mass-media locală. În fiecare dintre ele, știrile sunt grupate pe capitole și subiecte. Utilizatorii pot vizualiza de la bun început titlurile știrilor și publicația sau postul de radio ori TV unde au apărut. Cu un singur pas, ei au acces și la scan-ul articolului din presa scrisă sau la fișierul video ori audio reprezentând știrea difuzată la TV sau radio.

„Am creat versiunea pentru mobil bazându-ne pe structura actuală a rapoartelor de pe site-ul Mediafax Monitorizare, pentru a le da specialiștilor în PR care folosesc rapoartele noastre posibilitatea de a accesa rapid știrile, oricând au nevoie. Am pus accentul pe funcționalitate și pe navigare comodă de pe telefonul mobil, pentru ca mm.mediafax.biz să fie un instrument de lucru eficient și ușor de utilizat", precizează Andra Voiculescu, Publisher Mediafax Monitorizare.

Rapoartele zilnice furnizate de Mediafax Monitorizare conțin toate materialele jurnalistice în care se regăsesc cuvintele-cheie definite de clienți (de ex. brandurile acestora, concurenții direcți, termeni definitorii pentru domeniul în care activează) și includ copii scanate ale articolelor din presa scrisă și înregistrări din programele de știri radio și TV.

Astfel, pentru profesioniștii din comunicare, rapoartele Mediafax Monitorizare sunt instrumentul indispensabil de evaluare zilnică a prezenței companiilor lor în presă și de informare despre industria în care lucrează.