
Microsoft a anunțat pe 15 decembrie lansarea celei mai noi generații Windows Live, un set integrat de servicii online prin care oamenii pot păstra legătura, își pot împărtăși experiențele și comunica noutățile într-un mod mai simplu și mai agreabil. Noul Windows Live se poate găsi la www.windowslive.com.
Windows Live aduce noutăți în ceea ce privește experiențele de partajare de fotografii, email și chat, permițând totodată și integrarea în mai multe site-uri terțe. El include și software-ul Windows Live Essentials, disponibil prin descărcare gratuită, care face și mai plăcută experiența de utilizare Windows, facilitând gestionarea datelor digitale răspândite pe PC, telefon și pagini web.
Pentru cei peste 460 de milioane de clienți Windows Live din lume (inclusiv 191 de milioane în Europa, Orientul Mijlociu și Africa), Microsoft colaborează cu mai multe companii de vârf, inclusiv Flickr, LinkedIn Corp., Pandora Media Inc., Photobucket Inc., Twitter, WordPress și Yelp Inc., pentru integrarea în Windows Live a activităților de pe site-uri terțe printr-un nou profil și un feed pentru comunicarea noutăților. Noul Windows Live permite și organizarea și gestionarea centralizată a informațiilor.
John Mangelaars, vicepreședinte al Microsoft Consumer and Online EMEA: „Dacă în ultimii câțiva ani, accentul a fost pe dezvoltarea impetuoasă a rețelelor sociale, acesta se va muta în următorii câțiva ani asupra simplificării acestei rețele tot mai complexe."
„Oamenii au deja site-urile lor preferate pe Internet și nu doresc să aibă de accesat încă unul, ci doresc să poată intra în universul propriu de pe unul dintre site-urile pe care le folosesc deja. Cu noul Windows Live, poți face ca toate mesajele email să îți vină în același loc, pentru a nu fi nevoit să verifici mai multe conturi de email. De asemenea, poți folosi un calendar integrat pe toate site-urile tale care țin de serviciu, de casă și de prieteni. Prin colaborarea noastră cu site-urile terțe și integrarea în cadrul lor, Windows Live se ocupă singur de toate acestea."
Pe lângă parteneriatele cu principalele companii Web, Microsoft a anunțat o alianță cu HP, pentru a pune serviciile Windows Live la dispoziția și mai multor clienți. HP, liderul mondial în ce privește soluțiile de listare, va distribui de anul viitor Windows Live Photo Gallery împreună cu imprimantele sale pentru consumatori, inclusiv cele din gamele Photosmart și Deskjet. Prin această ofertă combinată, clienții HP beneficiază de Windows Live Photo Gallery, o soluție integrală pentru gestionarea și listarea de fotografii.
Modificările aduse Windows Live includ:
• Windows Live pune la dispoziția consumatorilor noi funcții sociale, inclusiv un profil actualizat, un feed de noutăți privind activitățile din rețea și de pe Internet, partajare de fișiere și acces de pe orice dispozitiv prin Windows Live SkyDrive. Capacitatea de stocare online crește de la 5 GB la 25 GB.
• Windows Live Messenger, serviciul de chat nr. 1 al lumii, cu peste 330 de milioane de clienți activi (134 milioane în Europa, Orientul Mijlociu și Africa), include acum mai multe posibilități de personalizare, un feed de noutăți cu actualizările primite de la contactele de pe întregul Web, partajarea de fotografii prin tragerea cu mouse-ul în fereastra de conversație, o listă de favorite pentru desemnarea celor mai importante contacte și chat de grup, pentru conversații cu până la 20 de persoane simultan.
• Windows Live Hotmail, unul dintre cele mai raspândite servicii de email din lume, cu peste 375 de milioane de clienți activi (127 milioane în Europa, Orientul Mijlociu și Africa) beneficiază de un upgrade semnificativ. El este acum mult mai rapid, iar eficiența filtrării mesajelor spam a crescut cu 80%1 față de versiunile anterioare de Hotmail. Sunt planificate și alte modificări, printre care posibilitatea reunirii mai multor conturi de email, posibilitatea de a pune mai multe adrese de email pe aproape orice dispozitiv, spațiu de stocare mai mare și un calendar cu design nou, care facilitează partajarea calendarelor cu alți utilizatori, abonarea la mai multe calendare și utilizarea calendarului propriu împreună cu Microsoft Outlook.
• Windows Live Groups, un loc în care grupurile pot colabora online, include un calendar partajat, stocare partajată, o adresă de email partajată și chat partajat.
Toate aceste servicii sunt compatibile cu Windows Live Essentials, o suită de aplicații pentru comunicare și partajare, compatibilă la rândul său cu principalele servicii de email, fotografii și bloguri din lume.





