
Miliardarul egiptean Naguib Sawiris (foto) caută parteneri pentru finanțarea unei oferte de preluare a Orange Elveția, divizie de telefonie mobilă a France Telekom, care ar putea costa circa 2 miliarde de euro, transmite Bloomberg, citat de Mediafax. "Nu o voi face singur. Căutăm parteneri", a spus Sawiris. Sawiris, fondator al companiei Orascom Telecom Holding (ORTE), a declarat că a selectat pantru oferte ale unor fonduri de investiții de participare la preluare.
Divizia elvețiană a Orange a mai atras interesul din partea companiei Iliad, fondată de miliardarul Xavier Niel, care s-a asociat cu un fond de investiții al Goldman Sachs, dar și a unor fonduri de investiții precum Apax Partners, potrivit unor persoane apropiate situației.
France Telecom vrea să vândă operațiunile Orange din Elveția în cadrul strategiei de concentrare pe piețele cu ritm rapid de dezvoltare, precum cele din Orientul Mijlociu și Africa. Obiectivul grupului francez este să vândă divizia din Elveția până la sfârșitul acestui an.





