
Ministrul Comunicațiilor, Valerian Vreme, a fost prins de radar în timp ce conducea cu 144 de kilometri pe oră, pe șoseaua europeană, în afara localității Racovițeni, județul Buzău, el fiind amendat cu 603 lei, anunta Mediafax. Potrivit agentului Amalia Vlădescu, de la Biroul de Presă al IPJ Buzău, ministrul a fost filmat de aparatul radar în timp ce conducea cu 144 de kilometri la oră, pe șoseaua europeană, în afara localității buzoiene Racovițeni.
Polițiștii l-au sancționat contravențional pe ministrul Valerian Vreme cu 6 puncte penalizare și 9 puncte amendă, el având de achitat si o amendă de 603 lei.
Conform unor surse din IPJ Buzău, ministrul a cerut să nu fie prezentă presa, însă a semnat procesul-verbal fără obiecții, recunoscând că a călcat peste măsură pedala de accelerație.
Dacă ar fi avut peste 150 de kilometri la oră, ministrul Comuinicațiilor ar fi rămas fără permis pentru o perioadă de trei luni.
Printre cei care au fost prinși de radar la Buzău și amendați de-a lungul vremii sau au rămas fără permis pentru viteză se mai numără președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, liderul PDL Buzău, deputatul Cezar Preda și fiica cea mare a șefului statului, Ioana Băsescu.
Ministrul Comunicatiilor, Valerian Vreme, a declarat ca viteza accelerata s-a datorat, probabil, faptului ca se grabea spre casa si ca nu a mai luat amenzi de circulatie de circa 3-4 ani.
"Vineri dupa program pe la ora 20.00 eram in drum spre casa, spre Onesti. Probabil faptul ca ma indreptatm spre casa m-a facut sa apas putin mai tare pe acceleratie. Nu cred insa ca imi poate reprosa cineva atitudinea corecta pe care am avut-o fata de politie. Cred ca nici nu au stiut ca au amendat un ministru, voi, presa, probabil ati descoperit. Eu personal nu le-am spus ca sunt ministru. Inainte de toate sunt cetatean. N-am mai primit amenzi de circulatie de circa 3-4 ani. Am platit deja amenda", a declarat ministrul Valerian Vreme.





