.

Toți miniștrii echipei guvernamentale a lui Emil Boc trebuie să prezinte, până pe 16 iunie, un set de măsuri de reducere a cifrei angajaților cu 25%. Acesta conform unei scheme de reorganizare a fiecărui minister ce prevede reducerea secretarilor de stat și a agențiilor din subordine. Solicitarea ultimativă a fost adresată de premierul Boc membrilor echipei sale în ședința din 9 iunie a Executivului, conform agenției Mediafax.

Reformă la stat, cu viteză redusă, în ceasul al 25-lea

Valul de reforme la MCSI și instituțiile din subordinea acestui minister pare să înceapă, dar nu la viteza cerută de premierul Boc. Astfel, ministrul Sandu s-a angajat în fața liderilor comunității IT&C reunită astăzi la ICI (Institutul de Cercetare în Informatică) că va renunța la 25% din cei 149 de angajați ai MCSI până la sfârșitul anului, conform ordinului premierului Boc. La fel, sub presiunea crizei financiare și a moțiunii de cenzură la adresa actualului cabinet, ministrul Sandu a început și analiza de concediere colectivă a 800 de angajați dintr-un total de 1800 de la SNR. Astfel, „realocarea internă" a celor 700-800 de angajați ai SNR, gândită prin HG la începutul luni mai, se transformă acum de-a dreptul în disponibilizare. HG-ul respectiv preciza și economiile pe care le vor genera aceste măsuri: 76,78 milioane de lei până în 2012. Alte instituții vizate de valul de restructurare sunt Poșta Română (35.000 de angajați) și ICI (200 de angajați) care va fuziona prin absorbție cu Institutul National de Studii și Cercetări pentru Comunicații - INSCC (20 de angajați).

Ministrul nu are voie să privatizeze Poșta și SNR

La întrebarea revistei „Comunicații Mobile", ministrul Sandu a subliniat: „încă o dată precizez, că în perioada mandatului meu nu voi privatiza nici Poșta, nici Radiocom, pentru că acum am un program de reorganizare și restructurare și cred că putem demonstra și cu actualul management, chiar dacă nu e privatizat, că putem să le ducem pe profit". Într-un discurs de peste o oră în fața comunității liderilor IT&C despre problematica proiectelor naționale, în special eRomânia, ministrul Sandu a reiterat hotărârea sa de a demara acest proiect esențial pentru transformarea rețelelor inter-ministeriale într-o adevărată autostradă a informației. Întrebat de către noi asupra valabilității acestor proiecte în perspectiva unei eventuale căderi a cabinetului Boc la moțiunea de cenzură de marțea viitoare, ministrul Sandu a precizat cu siguranță că aceste proiecte vor continua, fără doar și poate, pentru că și următorul cabinet va fi tot unul al PDL.