.

COSMOTE România a anunțat pe 10 aprilie numirea lui Mircea Gîrbovan în funcția de Corporate Sales Manager, o poziție nou creată în cadrul Departamentului de Vânzări și Relații cu Clienții.

Mircea Gîrbovan va coordona forța de vânzări directe a COSMOTE, dedicată segmentului companii, și va raporta Directorului Diviziei de Vânzări și Relații cu Clienții - Nickolaos Choumis. Segmentul de business continuă să fie o prioritate în acest an, COSMOTE urmărind creșterea numărului clienților corporativi. În 2007, COSMOTE a înregistrat o triplare a numărului clienților din acest sector.

Înainte de a se alătura echipei COSMOTE, Mircea Gîrbovan a condus departamentul de vânzări al Telemobil România, companie în care și-a început activitatea în anul 2001 și a deținut diverse funcții manageriale.

Licențiat în Electronică și Telecomunicații al Facultății Tehnice din Cluj-Napoca, Gîrbovan și-a început cariera în 1994 și a administrat, de-a lungul timpului, mai multe afaceri independente.