.

Orange a anunțat că în România s-au vândut deja câteva mii de telefoane mobile cu capacitatea de a transmite și

recepționa mesaje multimedia. Numai GlobalNet, unul dintre cei mai importanți dealeri Orange, a vândut în ultimul

trimestru din 2003 peste 1.000 de telefoane mobile cu capacități MMS. Liviu Nistoran, director general GlobalNet,

estimează că va vinde în prima jumătate a acestui an încă 3-4.000 de terminale, pe măsură ce prețurile la

terminalele MMS vor scădea. 'Deja Nokia a lansat pe piață modelul 3510i care coboară sub bariera psihologică de

200 USD. Spre mijlocul anului vom avea terminal MMS sub prețul de 100 USD', apreciază Liviu Nistoran. Majoritatea

telefoanelor noi vor avea incluse funcții de trimitere și primire a mesajelor multimedia, inclusiv cele care au

prețuri mici. În lume, 2 din 3 telefoane vândute anul acesta vor avea MMS sau ecran color. 'În România estimez că

în semestrul al doilea unul din două telefoane vor avea MMS sau ecran color. Anul 2003 va fi anul revoluției MMS',

declară Liviu Nistoran.