Zygmunt BAUMAN este unul dintre cei mai importanți teoreticieni ai sociologiei postmodernismului, fiind profesor emerit al Universității Leeds din Marea Britanie și al Universității din Varșovia, unde predă cursuri de sociologie. Printre lucrările sale de renume se înscriu 'Gândirea sociologică' -1990, 'Etica postmodernă' - 1993, 'Life in Fragments. Essays in Postmodernism Morality' - 1995, 'Work, Consumerism and the New Poor' - 1998, 'Globalizarea și efectele ei sociale' - 1998, 'Modernitatea lichidă' - 2000 și 'Societatea individualizată' - 2001. Pentru cercetările sale asupra caracteristicilor culturii contemporane, Bauman a obținut Premiul Amalfi în 1990 și Premiul Adorno în 1998.
Zygmunt Bauman examinează modul în care modernitatea evoluează spre o societate a comunicării, spre un sistem global, caracterizat prin fluiditate, în relațiile sociale și politice. Societatea din zilele noastre nu e cu nimic mai puțin modernă decât cea de la începutul secolului XX, spune Bauman, doar că e modernă în alt fel. Față de prima modernitate, care era solidă, grea, condensată, cea de azi e fluidă, ușoară, difuză. Epoca noastră de acum poate fi etichetată ca 'a doua modernitate', 'modernitate târzie' sau 'modernitate lichidă'. Rezultatul este o versiune invidualizată, privatizată a modernității, în care suntem nevoiți să fabricăm modele, iar în cazul eșecului, responsabilitatea cade, în primul rând, pe umerii individului.
Mai mobil înseamnă mai puternic
Viteza mișcării și accesul la mijloace mai rapide de locomoție au crescut constant în timpurile moderne, până au ajuns principalele instrumente de putere și dominație. Puterea se poate mișca cu viteza semnalului electronic - deși timpul necesar pentru mișcarea angrenajelor sale esențiale s-a redus la instantaneitate. Pentru toate scopurile practice, puterea nu mai e legată de rezistența spațiului; nașterea telefoanelor celulare poate servi foarte bine drept 'explozie finală' simbolică, furnizată dependenței de spațiu: nici măcar accesul la o cabină telefonică nu mai este necesar pentru a transmite o comandă și pentru a supraveghea îndeplinirea ei. Nu mai contează unde se află cel ce a dat comanda - diferența dintre 'aproape' și 'departe' a fost anulată.
Mai mic, mai ușor, mai portabil înseamnă acum evoluție și 'progres'.
Modelul molului electronic, invenția anilor de pionierat ai ciberneticii, a fost imediat aclamat, prevestind vremurile ce vor veni: o ploaie de ștechere, urmată de problema lipsei prizelor în care să le cuplăm. Însă în epoca ce va veni, vestită de telefoanele celulare, prizele au șanse să fie declarate demodate și de prost-gust și să fie oferite în cantități din ce în ce mai mici și de calitate din ce în ce mai proastă. În prezent, mulți furnizori de energie electrică se laudă cu avantajele conectării la rețelele lor și se întrec pentru a intra în grațiile căutătorilor de prize. Dar pe termen lung, indiferent ce ar însemna termen lung în epoca instantaneității, prizele au șanse să dispară și să fie înlocuite cu baterii de unică folosință, cumpărate de oricine din magazine sau de la chioșcuri.
Tehnologia amenință spațiul public
Bauman tratează condiția omului în era postmodernă, analizând dilemele de natură morală, presiunile sociale, conflictele emoționale și presiunile politice ce ne vor defini în viitor. În viziunea sa, violența și indiferența morală, globalizarea, consumerismul, politica și individualismul sunt conceptele viitorului.
Termenul 'globalizare' este utilizat, în general, pentru a desemna speranța și încrederea în ordinea mondială. Mass-media a prezentat adesea aspectele pozitive ale globalizării, ignorând consecințele nocive asupra condiției umane. Se mizează, astfel, pe mobilitatea oamenilor, a capitalului și a informației, cu beneficii egale pentru toată lumea. Apariția computerelor echivalează cu declinul spațiului public, iar prin intermediul noilor tehnologii, timpul este accelerat, iar spațiul este comprimat. Datorită dezvoltărilor la nivelul tehnologiei, în special a Internetului, se pare că soarta omenirii va sta sub pecetea globalizării. Dar nimeni nu va mai fi sub control; așadar, vom fi niște simpli privitori la schimbările rapide și imprevizibile ale granițelor, ale instituțiilor și ale devotamentelor.
Paradoxal, globalizarea divide mai mult decât unește, și chiar dacă ne așteptam la o cultură hibridă, globalizarea va crea o lume mai degrabă omogenă.
Cine sunt beneficiarii noii globalizări?
Acționarii corporațiilor mamut sărbătoresc această 'unificare mondială', dar trec cu privirea efectele anti-sociale din diferite țări sau comunități, consecințele pentru mulți cetățeni fiind segregarea spațială progresivă, separarea și excluderea. Noua ierarhie a mobilității îi va avea, oare, în vedere și pe săracii lumii tradiționale sau va reuși să îi sărăcească și mai mult?
Noile tehnologii create de om în utopia evoluției sale au ca efect de masă un decalaj social între categoriile avantajate de accesul la tehnologie și cele care doar urmăresc de undeva, din urmă, rapida înaintare a celorlalți spre un tărâm necunoscut, dar fără cale de întors. La nivelul relațiilor economico-sociale, asistăm la sfârșitul epocii angajamentului reciproc: dintre supraveghetori și cei supravegheați, dintre capital și muncă, dintre lideri și adepți.
Așadar, poate mintea umană stăpâni ceea ce a creat mintea umană? Bauman lansează problema dintr-o perspectivă pesimistă, dar refuză, totuși, să accepte că lumea nu poate fi schimbată, marșând pe ideea că gândirea socială este o necesitate a condiției umane.
