
ASUS a prezentat Designo MS - cea mai nouă serie de monitoare LCD, care reunește cinci modele ultra-subțiri - MS246/ 236/ 227/ 226/ 202 - pregătite să încânte utilizatorii prin combinația desăvârșită de stil și performanțe vizuale.
Designul urmează un concept binar, întegrând o serie de elemente contrastante, precum numerele 1 și 0, liniile drepte și cercurile, negrul și albul, într-un monitor ultra-subțire cu un profil de doar 16,5 mm. Suportul de susținere este în formă de inel și utilizează tehnologia Ergo-Fit, care permite utilizatorilor să încline ecranul într-un mod foarte simplu, doar cu ajutorul unui deget.
Aspectul ergonomic al seriei Designo MS plasează ecranul la nivelul privirii, pentru o operare confortabilă și productivă în situația utilizării ca monitor secundar, alături de un notebook. Noile produse redau imagini clare la rezoluție Full HD 1080p, cu o rată de contrast de 50000:1, având un timp de răspuns de 2ms. Monitoarele integrează tehnologia ASUS Splendid™ Video Intelligence și optimizează consumul de energie cu 40%.
Dragoste la prima "vizualizare"
Designul geometric combină liniile drepte și curbe cu un profil foarte subțire de numai 16,5mm, plasând monitorul cu eleganță și ușurință chiar și în spațiile restrânse.
Monitoarele LCD Designo MS vor deveni puncte de atracție în orice mediu de lucru, grație finisării deosebite, ce le conferă luciul unui pian negru.
Parametrii de afișare pot fi ajustați intuitiv prin atingerea ușoară a butoanelor senzitive cu LED.
Suportul de birou în formă de inel simplifică reglarea unghiului de vizualizare. Tehnologia exclusivistă ASUS Ergo-Fit permite înclinarea rapidă a monitorului folosindu-se doar un deget.
Seria Designo MS are specificații tehnice superioare, oferind rezoluție Full HD 1080p, rată de contrast de 50000:1, timp de răspuns rapid de 2ms, tehnologia ASUS Splendid™ și o interfață HDMI* pentru redarea divertismentului de calitate de pe mediile Blu-ray sau de pe consolele de jocuri.
Noile monitoare permit îmbunătățirea productivității atunci când operează alături de un notebook, reușind să se plaseze la nivelul privirii utilizatorului și corelându-se cu înălțimea portabilului, grație designului ergonomic.
Produsele lansate sunt mai prietenoase cu mediul înconjurător, designul lor conținând cu 50% mai puține materiale dăunătoare naturii, iar consumul de energie este redus cu 40%*. Utilizatorii își vor putea diminua valoarea facturilor de electricitate și vor putea contribui la salvarea planetei.





