.

Doi jurnaliști de la săptămânalul american de business 'New York Observer' au vizitat pe 10 octombrie compania ADCOS România - furnizor de soluții software integrate de tip ERP pentru România și de soluții web pentru străinatate. Aceștia se documentează în țara noastră pentru realizarea unui supliment dedicat României, la chemarea Președinției și a Guvernului. Americanii au avut convorbiri cu președintele ADCOS - Jan Opritz, cu Mariana Duma (director de marketing) și Cătălin Enache (director de vânzări). În fața numeroaselor informații aflate despre piața românească IT&C, americanii au comentat: 'din păcate, în America se știe încă prea puțin despre tot ce are România de oferit. Trebuie ca românii să facă mult mai mult pentru a se face cunoscuți. Ne-ați convins pe deplin că ADCOS investește în oamenii săi!', au declarat ei. În privința imaginii României în spațiul american, aceștia au concluzionat: 'America trebuie să-și canalizeze serios atenția asupra României și în mod special asupra sectorului IT&C pentru a vedea posibilitățile de afaceri din această zonă. Suntem siguri că americanii vor avea o foarte mare și plăcută surpriză!'. Vizita unui important canal media american la sediul ADCOS România urmează la doar 3 luni după recenta documentare în România a postului TV american CNBC (din 14 iulie 2003), ce a avut același scop final: promovarea externă a imaginii României.