.

Nikon lansează în cadrul gamei sale de aparate foto D-SLR un model cu carcasa într-o altÇŽ culoare decât negru. Începând cu 22 septembrie, D3100, cel mai bine vândut aparat foto D-SLR de la Nikon va fi disponibil în întreaga Europă în varianta roșie.

Aparatul foto D3100 este un D-SLR Nikon pentru fotografii începători. Noul aparat va avea aceleași caracteristici precum versiunea originală D3100: rezoluție de 14,2 megapixeli, modul ghid, filme în format full HD și Live View. Cu toate acestea, lansarea unui model cu o carcasă de un roșu puternic are rolul de a spori popularitatea aparatului foto în rândul celor care utilizează pentru prima oară aparate D-SLR, al familiilor și tinerilor.

Aparatul foto a fost foarte apreciat de fotografii care lucrau pentru prima oară cu aparate foto D-SLR, în special de către cei care își doreau să surprindă toate momentele importante ale vieții prin fotografii de o calitate desăvârșită, fără a fi nevoiți să își facă griji în privința setărilor. Acesta a fost bine primit în special de către familii, întrucât facilitează fotografierea unor cadre uimitoare și filmarea în format full HD, pentru a captura toate acele momente de neuitat.

Aparatul foto D3100 Red va fi disponibil în Europa începând cu 22 septembrie.