.

Care este noutatea absolută a colecției de aplicații de la Connex pentru piața românească?
Voi încerca mai întâi să identific îmbunătățirile rețelei Connex GPRS în ultimul an și avantajele unice ale Connex în ceea ce privește serviciile de date mobile:

Îmbunătățirile:
În primul rând am asigurat acoperire 100% GPRS în rețeaua Connex. Acum, oriunde există semnal GSM putem iniția o sesiune GPRS. Viteza minimă garantată e de 13400 kbps, iar cea maximă de 53600 kbps.
Practic, limitarea vine din partea terminalelor existente, rețeaua noastră putând suporta viteze mărite. Este o îmbunătățire semnificativă față de viteza standard de 9600 kbps oferită de un apel de date prin GSM. Aceasta este viteza fizică, varianta Optimizată 'High Performance', introdusă de la 1 septembrie pentru toți abonații Internet GPRS care a crescut simțitor performanțele unei conexiuni '“ acum viteza medie fiind de cca. 70 kbps, folosind terminalele disponibile pe piață. În plus, soluția de optimizare GPRS aduce și avantajul scăderii volumului de trafic efectuat, datorită compresiei datelor.
Prin varianta optimizată 'High Performance' traficul net scade cu circa 50% pentru o sesiune Internet GPRS. Proporțional, costurile pentru o astfel de sesiune sunt reduse la jumătate!

Avantajele unice Connex:

Unic pentru serviciile de date mobile prin GPRS de la Connex este faptul că toate serviciile disponibile în rețeaua Connex sunt disponibile și în Roaming. Serviciile pot fi folosite în Roaming în mod similar cu accesul în rețeaua Connex; nu sunt necesare configurări suplimentare ale telefonului sau ale echipamentelor folosite pentru accesul serviciilor GPRS. În prezent există încheiate acorduri cu operatori din 11 țări, iar începând cu 15 septembrie serviciile GPRS sunt disponibile și în America de Nord, în Canada, prin operatorul Rogers.

  • GPRS asigură funcționalitate și interoperabilitate maximă cu serviciile GSM. La Connex telefonul mobil nu sună ocupat în timpul traficului de GPRS. Astfel, în timpul unei sesiuni active de trafic GPRS - de exemplu, un download de fișier, unde legătura GPRS este solicitată permanent pe perioada descărcării fișierului - abonatul Connex poate primi apeluri de voce sau mesaje SMS. Practic, sesiunea de date intră în stand-by în momentul în care telefonul e apelat și reluată din punctul în care a rămas în momentul în care apelul e terminat. Aceasta este o funcționalitate unică a rețelei GPRS de la Connex. Cca. 90% din utilizatorii actuali de GPRS beneficiază de această funcționalitate. Aria geografică de acoperire a acestei funcționalități este de cca. 55% și ne îndreptăm eforturile spre a oferi această funcționalitate în 100% din aria acoperită GPRS.
  • Unic este și faptul că toți clienții Connex care au deja un abonament Internet GPRS beneficiază de Soluția de Optimizare. Optimizarea accesului Internet este o facilitate a rețelei Connex GPRS. Ea nu necesită instalarea sau activarea unui software sau serviciu adițional. Nu sunt necesare configurări suplimentare ale telefonului sau ale echipamentelor folosite pentru accesul serviciilor GPRS (doar în cazul în care clientul dorește instalarea soluției 'High Performance' - pentru performanțe maxime ale legăturii GPRS va fi necesară instalarea unui program software. Acest soft este gratuit și se poate descărca de pe pagina www.connex.ro)
  • Soluția de Optimizare funcționează și în Roaming, în rețelele partenere Connex pentru serviciile GPRS Roaming.
  • Noutatea absolută a colecției de aplicații de la Connex pentru piața românească vine din abordarea pe care o avem față de serviciile de date mobile și beneficiile pe care le aduc acestea clienților noștri. Prin programul permanent de la Reprezentanțele Connex prezentăm clienților noștri aplicațiile și beneficiile lor și punem mai puțin accent pe tehnologiile folosite. În definitiv, pentru client nu contează tehnologia, ci aplicativitatea și beneficiile ei! Prin acest program încercăm să oferim clienților noștri un spațiu complet pentru serviciile noastre de date mobile, un concept one-stop-shop:

    • Un loc în care clienții pot afla cum aplicațiile de date mobile îmbunătățesc eficiența activității profesionale, cât și aplicabilitatea lor în viața de zi cu zi;
    • Un loc în care clienții pot încerca aplicațiile de date mobile '“ prin demonstrații live și
    • Un loc în care clienții pot cumpăra echipamentele, își pot activa serviciile necesare încât să aibă acces la beneficiile oferite de aplicații.

    Pentru a demonstra clienților noștri aplicațiile serviciilor de date mobile și beneficiile lor am echipat toate Reprezentanțele Connex cu echipamente adecvate: Tablet PC-uri ce combină avantajele unui laptop și ale unei agende personale, telefoane multimedia pentru demonstrații photo și video în timp real, Pocket PC-uri ipaQ de la HP pentru soluții complete de mobilitate, cât și camere web pentru supraveghere. Conectivitatea între aceste echipamente este wireless, ceea ce oferă mobilitate completă soluțiilor noastre.
    Cele 6 aplicații pregătite constituie doar începutul programului nostru. Vom folosi suportul oferit de echipamentele pe care deja le avem instalate pentru a adăuga noi aplicații, de fiecare dată când acestea devin disponibile.

    1. Mobile office - oferă acces securizat și conectare permanentă la resursele business de comunicare (email, Intranet și agenda de întâlniri), chiar și din roaming.
    Folosind un Pocket PC HP Ipaq 5450, un telefon mobil GPRS Sony Ericsson T68i și serviciile VPN GPRS Connex se pot accesa resursele business de comunicare. Oriunde s-ar afla, în țară sau în Roaming, utilizatorii au access securizat la email, intranet sau alte aplicații business - Outlook Calendar, Tasks și Contacts. De asemenea, Ipaq 5450 prezintă și suita de programe Microsoft Office optimizate pentru terminale mobile Pocket PC '“ asta înseamnă că email-urile cu atașamente fie Word, Excel, imagini sau filme/file audio se pot descărca și citi/viziona ca și cum utilizatorul s-ar afla la birou.

    2. Acces Internet - oferă acces rapid la Internet și permite primirea de apeluri și SMS-uri chiar și în timpul unui transfer de fișier.
    Accesul la Internet se demonstrează folosind un telefon compatibil GPRS Sony Ericsson T68i și un Tablet PC CompaQ. Conectivitatea între cele două echipamente este wireless prin Bluetooth, o tehnologie ce permite ca acestea să fie conectate fără cabluri, pe o rază de până la 50m. Astfel, laptop-ul este conectat la telefonul mobil, iar acesta are funcția unui modem și oferă acces la Internet. Unicitatea vine din faptul că odată conectat la Internet și la laptop, clientul nostru poate folosi în continuare telefonul pentru funcțiile lui obișnuite. În cazul unui SMS sau apel telefonic, conexiunea este pusă în așteptare și reluată din punctul în care a rămas odată ce SMS-ul a fost recepționat sau apelul telefonic a fost terminat.

    3. Video-to-email - clienții Connex pot înregistra și trimite imagini dinamice prin email, direct de pe telefonul mobil, chiar și din roaming.
    Prin video-to-email clienții Connex pot filma scurte videoclipuri (de până la 15 secunde) cu ajutorul unui telefon mobil multimedia cu cameră încorporată și le pot trimite instantaneu către orice adresă de e-mail. Videoclipurile se pot viziona pe laptop, prin acces Internet la contul de email, sau direct de pe telefonul mobil multimedia Nokia 3650, folosind opțiunea e-mail din meniul de mesaje.

    4. Photo-to-email - permite transmiterea instantanee de fotografii prin email, direct de pe telefonul mobil, inclusiv când clientul se află în roaming.
    Similar cu video-to-email, prin photo-to-email clienții Connex pot face fotografii cu ajutorul unui telefon mobil multimedia cu cameră încorporată și le pot trimite instantaneu către orice adresă de e-mail. Fotografiile se pot viziona pe laptop, prin acces Internet la contul de email, sau direct de pe telefonul mobil multimedia Nokia 3650, folosind opțiunea e-mail din meniul de mesaje.

    5. WAP GPRS - acces rapid email myX, Xnet, Yahoo! sau Hotmail pentru care utilizatorii plătesc în funcție de traficul transferat, și nu în funcție de durata în minute a conexiunii.
    Pe lângă accesul rapid la informațiile și aplicațiile Connex WAP de care clienții noștri se bucură deja, prin demonstrațiile de acces WAP prin GPRS dorim să subliniem un avantaj major și anume accesul prin WAP la contul personal de email fie că acesta este de la myX, Xnet, Yahoo! sau Hotmail. Noul abonament cu taxă lunară 0$ (zero $) și plata în funcție de traficul efectuat fac cu adevărat reală opțiunea de acces email direct pe telefonul mobil. Serviciul este disponibil chiar și în Roaming, în țările cu care există încheiat parteneriat pentru serviciile GPRS cu un operator agreat.

    6. Detectarea mișcării și supravegherea casei - conectivitatea permanentă permite primirea de alerte prin SMS în timp real și email-uri cu fotografii atașate ale obiectivului supravegheat.
    În momentul detectării mișcării, aplicația transmite un e-mail către o adresă prestabilită. Aceste alerte pot fi accesate de pe laptop/Pocket PC sau de către un terminal mobil ce suportă imagini și are acces Internet GPRS. Aplicația supraveghează video locuința sau biroul prin intermediul unei camere web conectată la un Tablet PC. Computerul este conectat permanent la Internet cu ajutorul unui telefon compatibil GPRS Sony Ericsson T68i.

    Ce importanță are biroul mobil pentru utilizatorul corporate din România?
    Mobile Office oferă acces complet la resursele de comunicații business ale companiei, folosind VPN GPRS '“ soluția Connex de Rețea Privată Virtuală prin GPRS.
    Soluția oferă acces mobil, securizat la:

    • Informațiile corporate, cum ar fi e-mailul: user.name@numecompanie.ro
    • Intranetul companiei
    • Internet
    • Aplicațiile și bazele de date ale companiei.

    Mai mult decât atât, compania va putea să definească diferite drepturi de acces în funcție de utilizator. Spre exemplu, în timp ce unii angajați vor avea acces doar la e-mail și paginile de intranet ale companiei, alți angajați vor putea avea acces pe lângă e-mail și intranet și la alte servere de aplicații din cadrul companiei. Abonamentul la serviciile VPN GPRS include și acces la Internet GPRS și WAP GPRS, fără costuri adiționale.
    Practic, soluția de Mobile Office oferă avantajele pe care utilizatorul business le are la birou, dar le oferă:

    • Mobilitate maximă;
    • Acces securizat;
    • Acces în Roaming;
    • În plus, clientul nostru poate folosi telefonul pentru a prelua SMS sau apeluri chiar și în timp ce este conectat la rețeaua companiei sau la Internet.

    Multe din companiile ce au ales VPN GPRS au ales și soluția de conectare prin telefon mobil GPRS și Pocket PC Compaq ipaQ 3970, soluție oferită clienților business de către forța noastră de vânzări.
    Am ales parteneriatul cu HP România și în mod particular această soluție pentru că oferă ultima tehnologie 'Bluetooth' în materie de conectivitate între 2 echipamente, în cazul nostru telefonul mobil cu GPRS și Pocket PC-ul. Ca exemplu, am dotat forța noastră de vânzări directe cu telefoane mobile compatibile GPRS și Bluetooth și Pocket PC Compaq ipaQ 3970 compatibil Bluetooth. Astfel am asigurat conectivitate wireless între cele 2 echipamente. Apoi, prin serviciul VPN GPRS am oferit forței noastre de vânzări acces remote securizat la aplicațiile specifice forței de vânzări, baze de date, intranet, e-mail business.
    Astfel, Account Managerii noștri pot demonstra clienților beneficiile serviciilor Mobile Office și anume accesul real-time la e-mail și la alte informații corporate. Sunt transmise și demonstrate beneficiile de conectivitate permanentă la rețeaua internă a companiei, posibilitatea de a prelua apeluri în timp ce o sesiune de date GPRS e activă, avantajele tarifării prin GPRS. În mod special clienții sunt interesați de avantaje, și mai puțin de tehnologia care stă în spatele acestor servicii. Soluția aleasă telefon GPRS + ipaQ 3970 demonstrează clienților exact aceste beneficii.

    În ce fel susține optimizarea 'GPRS' fiabilitatea biroului mobil și a colecției de aplicații de la Connex?
    Soluția de Optimizare oferă o experiență îmbunătățită de utilizare a accesului Internet folosind GPRS. Îmbunătățirea experienței de lucru se datorează celor 3 componente ale sesiunii de Internet GPRS pe care Soluția le optimizează:

    • Compresia traficului. Volumul total de trafic transferat este redus semnificativ de motorul de optimizare. Mărimea filelor este drastic redusă, textul este comprimat, iar imaginile sunt filtrate.
    • Prioritizarea. Elementele unei pagini web sunt încărcate după un algoritm prestabilit. Prioritar este textul paginii Internet după care imaginile statice, iar ulterior sunt încărcate imaginile animate și web banners.
    • Protocoalele de transmisie. Principalele caracteristici ale protocoalelor de transmisie folosite (de ex. TCP/IP) sunt optimizate pentru mediul de lucru wireless.

    Prin soluția de optimizare am îmbunătățit experiența pe care clienții noștri o au folosind servicii și aplicatii GPRS. Astfel,

    • Toți abonații actuali sau cei ce optează pentru unul din planurile tarifare Internet GPRS beneficiază gratuit de Soluția de Optimizare începând cu 1 septembrie;
    • Optimizarea accesului Internet este o facilitate a rețelei Connex GPRS. Ea nu necesită instalarea sau activarea unui software sau serviciu adițional;
    • Nu sunt necesare configurări suplimentare ale telefonului sau ale echipamentelor folosite pentru accesul serviciilor GPRS;

    Beneficiile: viteza este îmbunătățită și traficul net transferat scade, iar de acestea beneficiază toți clienții noștri ce folosesc GPRS pentru acces Internet.
    Pentru rezultate maxime de îmbunătățire a sesiunii Internet GPRS există varianta cu client software 'High Performance' a soluției de optimizare. Prin instalarea programului software 'Client High Performance' pe laptop-ul sau desktop-ul clientului nostru, se creează o legătură directă optimizată între terminalul folosit pentru acces și rețeaua GPRS. Legătura este optimizată în ambele sensuri, sunt optimizate atât paginile WEB descărcate, cât și fișierele trimise de la terminal către rețea, un exemplu ar fi atașamentele email.
    Beneficiile sunt imediate:

    • Paginile Internet sunt transferate cu până la 35% mai repede;
    • Volumul de date transferat pentru o sesiune de lucru Internet GPRS este practic înjumătățit. În particular, ratele de compresie pot fi mai mari de 50%, în cazul fotografiilor acestea ajungând până la 500%.
    • Ca un exemplu, cu ajutorul soluției de optimizare 'High Performance' viteza medie de browsing Internet este acum de 70kbps și aceasta cu terminalele disponibile pe piață.

    Ambele soluții de optimizare, cu client software 'High Performance' sau cea generală, funcționează și în Roaming în rețelele partener Connex pentru serviciile GPRS Roaming.

    Care este segmentul țintă căruia îi este adresată această ofertă și ce date ne puteți furniza asupra utilizatorilor deja existenți?
    Programul de demonstrare al aplicațiilor de date mobile are două ținte, amândouă în rândul clienților Connex:

    • În primul rând în segmentul de business și anume clienții ce nu folosesc încă serviciile noastre de date mobile;
    • În rândul consumatorilor se adresează acelora ce doresc mai mult decât SMS și voce de la telefonul mobil și mă refer aici la email, foto și video.

    Programul face parte din strategia noastră de a oferi clienților Connex cele mai bune servicii de date mobile, cele mai bune aplicații și cele mai complete funcționalități. Dorim ca oferta noastră de servicii să reprezinte prima și cea mai bună opțiune pentru clienții noștri, atunci când există nevoi complexe de comunicare. Despre utilizatorii deja existenți, cei ce folosesc Internet GPRS sunt cei mai numeroși, nu în ultimul rând datorită posibilităților de conectare remote a unui lap-top cu ajutorul telefonului mobil GPRS.
    Este foarte clar un exemplu de nerestricționare a consumatorului pentru un anume serviciu.

    Clienții doresc să folosească același telefon mobil pentru voce și SMS, cât și acces Internet. Practic, clienții doresc funcționalitate sporită din partea telefonului mobil. Prin soluția de optimizare am îmbunătățit accesul la Internet, iar clienții beneficiază de viteză sporită și de reducerea traficului efectuat.

    Utilizatorii GPRS ce accesează WAP au crescut exponențial în ultimele luni. Avantajele accesului WAP prin GPRS sunt evidente:

    • Viteza îmbunătățită de browsing
    • 'Reading-time' este 'free of charge' pentru că se tarifează volumul de date transmis și nu timpul efectiv pentru căutarea informațiilor pe WAP și citirea lor.

    În plus, am introdus un nou abonament WAP Start fără taxă lunară, deci abonamentul costă $0, iar traficul $0.04 per 10 KB transferați. Practic, unitatea de tarifare e de 1 KB ceea ce aduce avantaje de cost pentru WAP GPRS. Astfel, pentru acces email de pe telefonul mobil prin WAP GPRS se transferă circa 2-3KB ce reflectă un preț de 1-2 cenți per email citit.
    Numărul utilizatorilor curenți pentru serviciile de date mobile sunt însă sub potențialul pieței noastre. Ne propunem, însă, pentru anul în curs o prezentare a benficiilor pe care GPRS le poate aduce abonaților noștri GSM.
    Programul permanent lansat în toate reprezentanțele Connex oferă clienților actuali și potențiali demonstrații ale aplicațiilor de date mobile și ale beneficiilor pe care le aduc.
    Pentru serviciile menționate mai sus cca. 80% sunt utilizatori business și 20% utilizatori persoane fizice. Vom asista, în continuare, la o lărgire rapidă a bazei de clienți WAP GPRS, aproape toate telefoanele noi sunt dotate cu WAP și GPRS, iar abonamentul de 0$ înlătură bariera de adoptare a serviciului.
    Abonații Internet & Mobile Office vor crește, însă, la o rată mai mică decât cea a WAP. Accesul Internet și Mobile Office folosind telefonul mobil este acum cea mai bună opțiune pentru Clienții Connex. Soluția de optimizare oferă performanțe sporite legăturii Internet GPRS, iar parteneriatul special cu HP oferă soluții complete de acces mobil la resursele business folosind Pocket PC-uri ipaQ.