
Canon Europe anunță lansarea a două modele compacte de multifuncționale A3, ușor de folosit, din gama imageRUNNER A3: imageRUNNER 2202 și imageRUNNER 2202N. Cele două dispozitive îmbină funcți0nalități intuitive de imprimare, copiere, scanare și permit administrarea facilă a fluxului de documente din mediile de lucru IMM cu minimul de cheltuieli. Parte din angajamentul pentru eficiență al companiei Canon pentru piața din România, gama imageRUNNER 2202 oferă un pachet de start cu driver-e de funcționare, meniuri, ghiduri de utilizator și noul software de scanare MF Toolbox, toate în limba română.
Operațiuni ușor de pus în practică
Cele două modele Canon, imageRUNNER 2202 și imageRUNNER 2202N sunt special concepute cu provocarea de a fi ușor de folosit, imprimantele adresând în mod direct chestiuni de eficiență a productivității, controlul costurilor, securitate și integrarea aparatelor în cadrul echipelor și al spațiilor de lucru. Pentru ca instalarea să fie rapidă, este pus la dispoziție un ghid simplu, accesibil pe ecranul de 5 linii LCD, care ghidează utilizatorul pas cu pas în procesul de instalare.
Un buton cu opțiuni favorite facilitează accesul rapid la comenzi de lucru des folosite, scanare și copiere, iar aplicația de desktop MF Toolbox oferă utilizatorilor abilitatea de a scana, stoca și distribui cu ușurință documente. Software-ul intuitiv permite executarea cu doar câteva click-uri a tuturor sarcinilor zilnice de scanare prin salvarea imaginilor în format PDF, atașarea lor la e-mail sau direcționarea către o aplicație specifică.
Design economic din punct de vedere al spațiului ocupat
imageRUNNER 2202 este conceput pentru necesitățile grupurilor mici de lucru, acesta oferă IMM-urilor o metodă accesibilă financiar de a produce imprimări de înaltă calitate, copiere și scanare, design-ul compact și economic este potrivit spațiilor de lucru restrânse, aparatul poate fi plasat pe un birou sau poate funcționa de sine-stătător, pe un piedestal opțional.
Imprimare eficientă din punctul de vedere al costurilor și al consumului de energie Eficiența energetică este unul dintre scopurile acestei game de imprimante, ambele modele având punctaje de lider în evaluările TEC, cu un consum sub 2 wați în modul Sleep (Hibernare). Tehnologia unităților de fixare Canon permite imprimantelor o activare rapidă în momentul repornirii aplicațiilor. Mulțumită unui toner de capacitate mare și a tehnologiei de construcție a unității de imagine, documentele alb-negru sunt imprimate la calitate înaltă și în timpi record.
Francis Thornholl, UK Product Marketing Manager Canon Europa, comunică: "Cele mai recente imprimante imageRUNNER sunt adresate principalelor necesități de gestionare a operațiunilor de imprimare din cadrul grupurilor mici spre medii de lucru, oferă funcționalități de copiere, scanare și partajare a documentelor, sunt orientate către eficientizarea costurilor de producție, la costuri accesibile de achiziție. Cererea pentru aparate alb-negru eficiente rămâne semnificativă".
Ambele modele funcționează cu viteză de imprimare, scanare și copiere de 22 pagini-pe-minut. Modelul imageRUNNER 2202N este pregătit pentru lucrul în rețea și oferă disponibilitatea atașării unei casete suplimentare de hârtie, unitate duplex sau alimentator automat pentru originale. Modelul imageRUNNER 2202 oferă posibilitatea copierii, imprimării și scanării de documente de pe memorie USB și include un toner în pachetul de start.
Disponibilitate
Gama imageRunner 2202 substituie gama de succes imageRUNNER 2400, noua gamă fiind disponibilă începând cu luna martie 2014.
Modelul imageRUNNER 2202 este accesibil exclusiv prin intermediul Canon Middle East, Canon Eurasia, Canon South Africa, Canon Central și Eastern Europe, Canon Poland, Canon Czech Republic, Canon Slovakia, Canon Hungary, Canon Russia și partenerii.
imageRunner 2202N este disponibil în Europa, Orientul Mijlociu, Africa și Rusia.
Despre Canon Europe
Canon Europe este subsidiară regională pentru Canon Inc., reprezentată în 116 țări și având peste 16.000 de angajați în Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA).
Fondată în anul 1937 și având ca principală țintă crearea celei mai bune camere foto pentru consumatori, pasiunea Canon pentru puterea imaginii acoperă mai multe segmente de piață, la ora actuală, Canon fiind liderul mondial în soluții de imagine pentru business și larg consum. Soluțiile oferite includ produse precum camere foto digitale, camere SLR, obiective foto și mașini portabile de scanare cu raze X, imprimante de producție și pentru birou, toate beneficiind de o gamă de servicii cu valoare adăugată.
Canon investește masiv în cercetare și dezvoltare pentru a oferi cele mai inovative produse și servicii, pentru a rezolva nevoile creative ale clienților săi. De la fotografi amatori până la companii de tipar profesional, Canon permite fiecărui client să-și satisfacă pasiunea pentru imagine.
Filosofia companiei Canon este Kyosei – "Trăim și lucrăm împreună pentru binele tuturor". În EMEA, Canon Europe este preocupată de reducerea impactului companiei asupra mediului înconjurător și antrenează utilizatorii în acest demers prin produsele, soluțiile și serviciile pe care le oferită. Canon a primit prestigioasa certificare ISO 14001, pentru standarde de talie mondială în management-ul mediului înconjurător.





