.

Nokia, cel mai mare furnizor global de terminale mobile, a anunțat pe 25 ianuarie că și-a mărit cota de piață la 36%, de la 34% cu un an în urmă, urmare a vâzărilor record din trimestrul 4 din 2006 (4Q06).

Producătorul finlandez a livrat global 106 milioane de terminale în 4Q06, în creștere cu 26% față de același trimestru din 2005. Nokia estimează că volumul de terminale convergente (telefoane inteligente și multimedia) a crescut în ultimul trimestru la 11,1 milioane de unități, față de un total estimat pe industrie de 24,6 milioane de unități.

Aproape 6 milioane de dispozitive Nokia Nseries au fost livrate către distribuitori în 4Q06, ajutând compania să își păstreze avansul față de rivalul său imediat, Motorola. Pe 19 ianuarie Motorola a anunțat că și-a mărit cota de piață globală la 22,2%, dar a raportat performanțe financiare sub așteptări.

Nokia, în schimb, și-a mărit profitul în trimestrul 4 din 2006 cu 19%, la 1,27 mld. euro. Profiturile pe întreg anul 2006 au crescut, de asemenea, cu 19%, atingând 4,3 mld. euro, la venituri de 41 mld. euro, în creștere cu 20% față de 2005.