.

Nokia a lansat la nivel mondial, pe 7 octombrie, N-Gage, un dispozitiv creat în special pentru jocuri, dar care poate fi utilizat și ca telefon mobil sau MP3 player. N-Gage este special conceput pentru a rivaliza cu GameBoy de la Nintendo, care domină în acest moment piața jocurilor mobile. În ajunul lansării, Nokia și-a manifestat optimismul: 'Planurile noastre financiare vizează comercializarea mai multor milioane de unități N-Gage în 2004', susține Kari Tuutti, purtătorul de cuvânt Nokia, citat de Reuters. Dispozitivul are o putere de procesare mai mare decât majoritatea telefoanelor mobile și poate rula jocuri 3D ca popularul Tomb Raider.

Un viitor incert'¦
Nokia are un puternic rival: liderul necontestat al jocurilor portabile, Nintendo, care a vândut deja peste 150 de milioane de unități GameBoy de la lansarea pe piață, în 1989. N-Gage va costa cel puțin de 2 ori mai mult decât actualul GameBoy Advance SP, având mult mai puține jocuri decât concurentul său. Nokia va lansa la început numai 10 jocuri, urmând să ajungă la 20 până la sfârșitul anului, față de peste 700 de titluri create până acum pentru GameBoy. }n plus, Sony va scoate curând pe piață propriile console portabile PSP pentru jocuri.
O încercare de lansare a unei platforme similare a fost Red Jade de la Ericsson. Dispozitivul se preconiza a fi chiar mai avansat decât N-Gage, putând rula jocuri ca Quake III Arena, dar proiectul a fost abandonat datorită problemelor financiare din acea perioada (Ericsson avea pierderi de peste 2.4 mld USD). Această inițiativă reflectă lipsa de încredere a producătorilor mobili în succesul pe care l-ar putea avea în domeniu. Piața jocurilor mobile valorează în prezent cca. 600 mil. USD. Dar se estimează că va crește la 4 mld. USD în următorii 4 ani, cu peste 500 milioane de utilizatori.

Plusuri și...minusuri
Abia lansat, N-Gage a atras asupra sa și primele critici: durata de viață redusă a bateriilor și faptul că, pentru a schimba un joc, trebuie să scoți efectiv bateria produsului. În ansamblu, N-Gage este un dispozitiv sofisticat. Poți asculta MP3-uri, posturi de radio, poți să te joci și chiar să efectuezi convorbiri telefonice. Pentru un telefon creat special pentru jocuri, însă, întreaga muncă ce trebuie depusă în cazul schimbării jocurilor poate fi o problemă. Pentru a efectua această operație sunt necesari 'câțiva' pași: scoaterea carcasei protectoare din partea anterioară, îndepărtarea bateriei, scoaterea actualului gamecard, înlocuirea lui cu unul nou, repunerea bateriei și a carcasei exterioare, repornirea acestuia și încărcarea jocului... Cine a decis că N-Gage va fi un sistem 'prietenos' a uitat, totuși, că urma să fie un portabil destinat jocurilor '“ imaginați-vă cum ar fi să încerci să schimbi jocurile în într-un vagon de metrou supraaglomerat. În plus, la fel de curioasă a fost decizia de a folosi un ecran a cărui lățime este mai mare decît înălțimea, în locul unui ecran mai lat. Accesarea funcțiilor telefonice întrunește exact așteptările utilizatorilor de la liderul pieței de telefoane mobile, dispozitivul funcționând perfect în acest caz. Producătorul pune la dispoziție și un util set handsfree. Caracteristica cea mai importantă, și favorita tuturor, este modulul wireless Bluetooth, destinat interacțiunii multiplayer (mai mulți jucători pot interacționa, chiar dacă se află în camere diferite sau chiar la etaje diferite ale aceleiași clădiri). Cu această caracteristică deocamdată GameBoy nu poate concura. Jocurile - inclusiv Moto GP, Tony Hawk'™s Pro Skater, Pandemonium sau Tomb Raider - reprezintă un pas înainte în privința graficii față de Game Boy Advance (deși nu ai nevoie de ultimele inovații grafice când joci vestita serie Mario). Având însă în vedere dominația Nintendo, planurile Sony și reacțiile criticilor, se pune întrebarea cine va cumpăra N-Gage: gamerii, iubitorii de tehnică sau utilizatorii de telefonie mobilă? Dacă Nokia este hotărâtă să transforme N-Gage într-un succes, credem că va scoate pe piață, cât mai curînd, un model cu adevărat 'prietenos'.