.

Allview a lansat o nouă versiune beta a asistentului vocal în limba română, AVI, care va cuprinde și formula de trezire a acestuia. Utilizatorii vor putea activa asistentul vocal AVI fără atingerea dispozitivului. Această opțiune vine în ajutorul utilizatorilor tocmai pentru a facilita accesul la toate funcționalitățile asistentului vocal, cât mai ușor, rapid și fără efort. „Acest pas a fost unul cursiv, având în vedere dezvoltarea asistentului AVI din ultimele luni. Trebuie să fim în continuare dinamici și să ne adaptăm cerințelor utilizatorilor. Dacă până acum era nevoie de atingerea butonului roșu al aplicației, pentru ca AVI să reacționeze, acum acesta va răspunde printr-o simplă utilizare vocală a formulei „What’s Up, AVI”, iar din motive de securitate, AVI răspunde formulei de adresare doar când aplicaţia este deschisă. Precizez faptul că aceasta este o versiune beta a modului „Wake Up” nou implementat, iar nivelul de răspuns ajunge în acest moment la 70-80% din numărul interogărilor, după un scurt training de 20 de adresări”, precizează Lucian Peticilă, fondatorul Allview. 
 
Formula care îi va ajuta pe utilizatori să nu mai fie nevoiți să interacționeze manual cu terminalele, odată ce aplicația AVI, este deschisă în modul full screen, răspunde la formula de adresare  „What’s Up, AVI”.
 
Fiecare nouă versiune a asistentului vocal vine cu îmbunătățiri și optimizări. De azi, AVI poate reda vocal cele mai importante știri ale zilei pe care le poți căuta verbal în funcție de categorii sau orice cuvânt sau subiect care te interesează, ca de exemplu "caută știri despre tehnologie" și informații de cultură generală sau despre diferite personalități marcante din lume. 
 
Cu fiecare versiune sunt îmbunătățite sintetizarea vocală,  interpretarea vocii umane, recunoaște și redarea cuvintelor din limba română.  
 
Asistentul vocal AVI a fost lansat anul trecut, având inițial funcțiile de bază ale unui asistent vocal - apelarea contactelor, transmiterea de mesaje text și WhatsApp, modificarea setărilor din telefon sau programarea întâlnirilor. 
 
Ulterior, AVI  a înglobat funcții de asistent personal precum remindere, liste de cumpărături, calendar, informații de cultură generală, Text To Speech și interacțiune vocală.  AVI este updatat în permanență cu funcționalități noi și poate fi accesat, în prezent, de pe mai mult de 25 de terminale din gama Allview.
 
Despre Allview
 
Creat în 2004, Allview este brandul autohton de smartphone-uri şi tablete numărul 1 din România. În 2010, Allview a fost prima companie din România care a lansat o tabletă PC, a urmat în 2011 primul smartphone sub brand românesc. În 2016, proiectul Allview Smart Home a diversificat portofoliul companiei cu o soluţie complexă de automatizare şi monitorizare a locuinţei. Brandul Allview este prezent pe pieţele IT&C din Polonia, Bulgaria, Germania, Spania, Ungaria, Olanda, Moldova, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia şi Hertegovina, Republica Cehă, Malta, Cipru, Grecia, Lituania, Slovenia, Letonia şi Estonia. Allview se află într-un proces continuu de inovaţie şi dezvoltă tehnologii care oferă acces la cunoaştere, informaţie, la o viaţă mai bună.