.

Novensys anunță ocuparea primei poziții în clasamentul partenerilor Microsoft Dynamics din România. Compania a înregistrat la finalul anului 2009 o cifră totală de afaceri de 21,35 milioane de euro. Pentru al cincilea an consecutiv, Novensys ocupă o pozitie de top în clasamentul primilor 10 parteneri ERP Microsoft Dynamics din România. Astfel, în prima jumătate a anului fiscal 2010, Novensys se afla pe prima pozitie în topul partenerilor Microsoft, înregistrând cea mai mare cifră totală de vânzări. Deși 2009 a reprezentat un an dificil pentru economia românească, numărul proiectelor Microsoft Dynamics demarate și implementate de Novensys a crescut față de anul 2008. Scăderea valorilor medii ale contractelor – ca urmare a crizei economice și a reorientării companiilor client către etapizarea investițiilor în infrastructura software – a fost compensată de către Novensys prin valorificarea orientării strategice a liniei de business Microsoft Dynamics către proiectele de retail. Astfel, Novensys a realizat și implementat un număr de mini-proiecte, de deschideri de magazine pentru clienții deja existenți.

Axându-se pe colaborarea cu clienții tradiționali, Novensys a eficientizat în 2009 planificarea și bugetarea activităților echipelor de implementare Microsoft Dynamics. Pentru a răspunde rapid cerințelor clienților, Novensys a investit constant în extinderea și dezvoltarea competențelor echipei dedicate pe soluțiile de business Microsoft Dynamics. În cursul anului trecut, echipa de specialiști a trecut printr-un proces de structrurare și organizare care să răspundă optim strategiei de creștere a focusului pe proiectele Microsoft Dynamics și LS Retail, astfel încât la ora actuală este una dintre cele mai largi și competente echipe din ecosistemul de parteneri locali ai Microsoft.

În primăvara anului 2009, Novensys a demarat și încheiat cu succes un proiect de migrare de versiune, de la Axapta 3.0 la Dynamics AX 2009, o premieră pe plan local.

În ceea ce privește estimările pentru anul în curs, Novensys preconizează, pe fundalul unei ușoare revigorări a pieței de soluții informatice, consolidarea poziției de lider pe verticala de retail, unde compania a acumulat cele mai multe referințe. Novensys abordează implementarile de retail cu o soluție completă alcătuită din suita de Microsoft Dynamics și LS Retail și completată printr-o ofertă hardware complexă: POS, bar code scanners, wireless, soluții pentru inventariere, imprimante bar code, cântare și platforme de cântărire, consumabile.

Totodată, grație competențelor acumulate, Novensys estimează în 2010 o creștere a numărului de proiecte în Microsoft Dynamics pe verticalele de producție, distribuție și servicii.

Novensys este specialistul care integreaza doar cele mai inteligente solutii pentru managementul informatiei de la marii dezvoltatori de tehnologie la nivel international. Novensys este Gold Partner Microsoft, Certified Partner Oracle Siebel CRM, si Premium Business Partner Motorola. Portofoliul Novensys reuneste platforme software si infrastructura hardware pentru Enterprise Resource Planning, Supply Chain Management, Customer Relationship Management, Business Intelligence.

Fondată în 1975, Microsoft (Nasdaq \'MSFT\') este cea mai mare companie producătoare de software, servicii și tehnologii Internet pentru calculatoarele personale si pentru mediul de business. Compania oferă o gamă largă de produse si servicii proiectate să ofere oamenilor programe software deosebite - accesibile oricând, de oriunde si pentru orice dispozitiv.