O mare parte dintre directorii executivi ai diferitelor companii din întreaga lume privesc cu scepticism problematica planificării strategice. Și oare chiar e de mirare lucrul acesta? În ciuda investițiilor mari de timp și energie pe care le impune, planificarea strategică se manifestă, de obicei, ca o barieră în calea luării deciziilor și are o slabă influență în ansamblul strategiei, explică Michael C. Mankins și Richard Steele într-un clasic articol de referință despre procesul de luare a deciziei, republicat în ultimul volum special al Harvard Business Review.
Planificarea strategică eșuează din două motive: de obicei are loc anual și apoi vizează fiecare departament în parte al respectivei companii.
Astfel, procesul este complet în dezacord cu felul în care directorii executivi iau la modul concret decizii strategice importante, ce nu sunt constrânse nici de timp, nici definite de limitele departamentelor.
Conform unui sondaj efectuat pe 156 de companii, directorii executivi iau deseori decizii strategice în afara procesului de planificare, într-o manieră ad-hoc și fără o analiză riguroasă sau o dezbatere productivă.
Însă companiile pot îndrepta acest proces dacă știu cum să își 'atace' problemele de bază. Câteva companii vizionare au renunțat la 'impedimentul calendarului' și la procedurile de planificare axată pe specificul departamentelor și le-au înlocuit cu un proces de luare a deciziilor axate pe diverse problematici. Procedând astfel, s-au bazat pe câteva principii de bază: au separat, dar au integrat procesul de luare a deciziilor și construire a planului. S-au axat pe câteva tematici cheie și au structurat revizuirile strategice pentru a lua decizii reale.
În momentul în care companiile schimbă accentul de pe problematica timpului și a planificării strategice, schimbă și natura discuțiilor managementului despre strategie - de la 'revizuit și aprobat' la 'dezbatere și decizie', caz în care directorii executivi gândesc prin prisma fiecărei decizii importante și a implicațiilor pentru performanțele și valoarea companiei.
Specialiștii de la Harvard au descoperit că aceste companii iau de două ori mai multe decizii importante pe an decât companiile care urmăresc modelul planificării strategice.
Scurtă istorie a procesului
de luare a deciziilor
După cum veți vedea, tematica decizională are o îndelungată istorie și poate chiar e mai recomandat să pornim de la elementele preistorice pentru a înțelege mai bine evoluția procesului decizional din lumea afacerilor actuale.
Ca orice istorie, totul începe la un moment dat, pe la mijlocul secolului trecut, când Chester Barnard, directorul unei companii de telefonie a importat termenul de 'proces de luare a deciziilor' din administrația publică în lumea afacerilor. Apoi a început să înlocuiască termeni apropiați precum 'alocarea resurselor' și 'construirea politicilor', transformând modalitatea în care managerii se gândesc la rolul lor ca la un proces continuu spre o serie mai 'fragmentată' de acțiuni întreprinse și obiective atinse.
Aceasta este istoria modernă a 'procesului decizional' pentru că procesul de luare a deciziilor este, categoric, o preocupare umană antică și foarte vastă, care a pornit de la etapa în care oamenii căutau direcții călăuzitoare din ceruri.
De la acele începuturi, am încercat să inventăm instrumente mai performante pentru diverse scopuri, de la sistemele Hindu-Arabic de numerotare și algebră, la empirismul sistematic al lui Aristotel, la performanțele lui Occam în domeniul logicii, la raționamentul inductiv al lui Francis Bacon, la aplicațiile metodelor științifice ale lui Descartes.
Un grad din ce în ce mai sofisticat al managementului riscului, alături de o nouă și nuanțată perspectivă asupra comportamentului uman și a performanțelor tehnologice ce sprijină și mimează procesele cognitive au îmbunătățit procesul de luare a deciziilor în numeroase situații. Chiar și așa, istoria strategiilor de luare a deciziilor (analizate de specialiștii Harvard în 4 direcții - risc, dinamica de grup, tehnologie și instinct) nu s-a îndreptat spre un raționalism perfect. Teoreticienii secolului al XX-lea au arătat că acele costuri de achiziționare a informațiilor i-au făcut pe directorii executivi să ia doar decizii suficient de bune.
Într-o variantă mai negativă, oamenii iau decizii împotriva propriilor interese economice chiar și atunci când știu să acționeze mai bine decât atât.
Iar în absența emoțiilor e imposibilă luarea oricărei decizii.
Dar despre toate aceste etape ale istoriei procesului de luare a deciziilor, din preistorie până în prezent, veți afla, pe larg, în următoarea ediție a revistei noastre.
