.

Îmbunătățirea capacității Europei de a inova și de a fi competitivă la nivel mondial necesită eforturi suplimentare, pentru a încuraja ideile novatoare și a stimula succesul lor comercial, susţin oficialii UE. Acestea sunt concluziile care pot fi trase în urma celei mai recente clasificări a performanțelor în materie de inovare din Europa. România se situează, alături de Bulgaria, pe harta statelor cu performanţe modeste în Inovare la nivel UE. Cu toate acestea, însă, Bulgaria figurează alături de Malta, Letonia, Irlanda, Polonia şi Marea Britanie printre liderii inovaţiei europene pe 2015, făcând astfel progrese remarcabile.

UE în urma SUA, Japonia şi Coreea de Sud
Tabloul de bord al Uniunii inovării, publicat de Comisia Europeană în 2015, indică faptul că nivelul global al inovării în UE a rămas stabil. Cu toate acestea, criza economică globală a avut un impact negativ asupra activităților de inovare din sectorul privat: numărul firmelor inovatoare este în declin, la fel și cel al investițiilor de capital de risc, al inovațiilor IMM-urilor, al cererilor de brevete, al exporturilor de produse de înaltă tehnologie și al vânzărilor de produse inovatoare. Deși în domenii precum resursele umane, investițiile firmelor în cercetare și dezvoltare și calitatea activităților științifice au existat relative progrese, acestea nu sunt suficiente pentru a conduce la performanțe sporite în materie de inovare. Astfel, în clasamentul global al inovării, Suedia ocupă din nou poziția de leader, urmată de Danemarca, Finlanda și Germania. Inovatorii cu cea mai rapidă creștere sunt Malta, Letonia, Bulgaria, Irlanda, Marea Britanie și Polonia. Din păcate, prin comparație, la nivel mondial, UE continuă să se situeze în urma unor țări precum SUA, Japonia și Coreea de Sud. În acest sens, comisarul Carlos Moedas, responsabil pentru cercetare, inovare și știință, crede că: „Avem nevoie de mai multe investiții, pentru a spori performanța UE în materie de inovare. Acest efort ar trebui să fie însoțit de condiții mai bune și de o piață unică pentru produsele și serviciile inovatoare în Europa. Lucrăm în acest sens la nivelul UE și suntem pregătiți să ajutăm statele membre să implementeze reformele, pentru a mări impactul investițiilor lor publice.”

Accelerare economică prin transformarea digitală a industriei
Fondul european pentru investiții strategice va fi fundamental pentru cercetare și inovare, în principal pentru a readuce finanțarea capitalurilor de risc la nivelul de dinainte de criză. În plus, prin intermediul uniunii piețelor de capital, Comisia Europeană (CE) urmărește îmbunătățirea, în continuare, a accesului la finanțare pentru firme, în special pentru IMM-uri. Consolidarea sinergiilor dintre programul UE de finanțare a cercetării, Orizont 2020 și fondurile structurale va juca, de asemenea, un rol important în stimularea nivelului investițiilor. Prin intermediul noului mecanism de sprijin al politicilor, CE va ajuta statele membre să-și reformeze sistemele naționale de cercetare și inovare și să stimuleze inovarea la nivelul firmelor. Ulterior, în cursul acestui an, în cadrul strategiei privind piața unică, vor fi prezentate măsuri suplimentare vizând crearea unui mediu de afaceri mai favorabil inovării. În plus, se vor depune eforturi pentru ca brevetul unitar să devină funcțional, iar standardele să fie mai favorabile inovării. În paralel, CE ia în prezent măsuri de accelerare a economiei prin transformarea digitală a industriei și pentru a crea un mediu de afaceri mai propice pentru societățile inovatoare. Numai aşa acestea vor prospera și-și vor putea proteja, mai ușor și la un preț accesibil, drepturile de proprietate intelectuală asupra propriilor inovații. Pentru aprofundarea acestor detalii, puteţi vedea fișa informativă, pentru clasamentul Indicelui de sinteză al tabloului de bord al Uniunii inovării și rezumatele individuale ale performanțelor în materie de inovare înregistrate în toate cele 28 de state membre, precum și în alte țări europene.

Ce este Tabloul de bord al Uniunii Inovării
Tabloul de bord anual al Uniunii inovării prezintă o evaluare comparativă a performanțelor în materie de cercetare și inovare înregistrate în statele membre ale UE. Tabloul de bord este un instrument util, fără caracter obligatoriu, care ajută statele membre să evalueze calitățile și defectele propriilor sisteme de cercetare și inovare și să decidă unde să-și concentreze eforturile pentru a obține performanțe sporite în materie de inovare. Pe lângă statele membre ale UE, tabloul de bord include Serbia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Turcia, Islanda, Norvegia și Elveția. Cu ajutorul unui număr mai restrâns de indicatori, disponibili la nivel internațional, acest tablou evaluează, de asemenea, Australia, Brazilia, Canada, China, India, Japonia, Rusia, Africa de Sud, Coreea de Sud și SUA. Tabloul de bord 2015 este însoțit de o analiză suplimentară, care clasifică statele membre în funcție de indicatori individuali (anexa H). Tabloul de bord al Uniunii inovării acoperă sistemul de inovare în ansamblul său, evaluând atât capacitățile de inovare ale sectorului public, cât și pe cele ale sectorului privat. Tabloul de bord include, în total, 25 de indicatori distincți, care acoperă condițiile externe ale inovării, nivelul activității proprii de inovare a întreprinderilor și modul în care aceste eforturi se traduc în beneficii pentru întreaga economie.

 

Sursa: Ion VACIU