.

Nvidia a prezentat un computer specializat în sarcini din zona inteligenței artificiale. Numit Jetson Nano, micul computer va putea fi folosit de către dezvoltatori, cercetători și producători în scopul realizării unor aplicații ce au la bază procese de inteligență artificială, precizează Profit.ro. Dezvoltarea din ultimii ani a AI-ului, cu toate subdomeniile sale, nu a ținut pasul cu suportul hardware - cel ce face posibile toate sarcinile și calculele necesare - care nu este foarte răspândit și la îndemâna oricui. Jetson Nano va realiza sarcinile local. Datele transferate de la perifericele folosite, nu părăsesc dispozitivul. Asta conferă un nivel mai bun de securitate și o viteză mai mare de realizare a operațiunilor.
 
Computerul celor de la Nvidia are o putere de procesare de 472 gigaflops susținută de un procesor ARM A57 cu patru nuclee, o placă grafică Nvidia Maxwell cu 128 de nuclee și 4 GB de memorie LPDDR RAM, precizează Profit.ro.