.

Meduza robot, peștele-robot, robotul subacvatic și quadcopterul sunt vedetele expoziției "The Robot Zoo", organizată de asociația X-Projects în perioada 7 - 13 aprilie, în Capitală, la Grand Cosmos, spațiul expozițional de la Băneasa Shopping City, precizează Mediafax. Expoziția "The Robot Zoo" reprezintă un segment dedicat roboticii românești de spațiul menționat. X-Projects, Asociația studenților și inginerilor cu activitate tehnico-științifică, va prezenta pasionaților de robotică cele mai recente invenții ale sale, exemplarele dezvăluind mecanismul funcționării animalelor prin reprezentarea biomecanicii unor exemplare de mari dimensiuni. Vedetele X-Projects sunt meduza robot, peștele-robot, robotul subacvatic și quadcopterul, toate realizări ale echipei care numără peste 30 de ingineri și studenți români pasionați de robotică și biomecanică. Roboții sunt gândiți să fie folosiți pentru monitorizarea schimbărilor mediului oceanic și marin, a nivelului de poluare, pentru a înregistra și fotografia viața marină, dar și pentru a găsi obiecte pierdute.

Meduza robot imită comportamentul natural al organismului marin, care se închide și se deschide precum o umbrelă. Cu opt brațe și un înveliș transparent, meduza robot dispune de patru motoare electrice ce sunt folosite pentru a mișca brațele la viteze diferite, creând astfel reacții distincte. În acest fel se poate mișca în diverse direcții și poate evita obstacole. Acest robot poate fi folosit pentru monitorizarea schimbărilor mediului acvatic și pentru a înregistra/ fotografia viața marină.

Peștele-robot a fost dezvoltat pentru a înțelege mai bine caracteristicile biomecanice și hidrodinamice ale unui pește, elemente care îi vor putea ajuta pe viitor pe tinerii inventatori să poată construi vehicule ce pot fi utilizate în apă, mai eficiente și autonome, folosind forme noi de propulsie.

Alt robot care va stârni interesul vizitatorilor și se dovedește a fi foarte util în experiența exploratorilor este cel subacvatic. Dotat cu o cameră video, acesta poate fi folosit pentru inspecțiile video subacvatice în scopul găsirii de obiecte pierdute.

Pe perioada celor șapte zile ale expoziției, membrii echipei X-Projects vor lucra la dezvoltarea a noi roboți, oferind detalii atât despre aceste proiecte și pașii care trebuie parcurși pentru realizarea lor, cât și despre exemplarele prezentate.

Asociația X-Projects a prezentat la sfârșitul anului trecut meduza robot și peștele-robot la expoziția Robot Safari organizată în prestigiosul Science Museum din Londra. În ultimii ani, echipa a participat și a câștigat locuri fruntașe la diverse competiții internaționale și naționale, precum NASA's Third Annual Lunabotics Mining Competition, care a avut loc în Florida, Robochallenge, Infomatrix și Salonul de Inventică al Târgului Internațional Gaudeamus.

Spațiul dedicat roboticii românești face parte din programul platformei educative "Universitatea Cosmos", care își propune să completeze experiența vizitatorilor prin susținerea de activități educative conexe expoziției "The Robot Zoo". Astfel, pentru a oferi un cadru mai amplu dedicat domeniului biomecanicii și roboticii, Grand Cosmos a încheiat un parteneriat cu Facultatea de Inginerie Mecanică a Universității Politehnice din București. Studenții facultății conduc tururi ghidate în expoziție și oferă astfel copiilor și elevilor un plus de cunoștințe generale despre lumea animalelor, prin prisma roboticii.