
Bell Labs, ramura de cercetare a Alcatel-Lucent, anunță cea de-a doua ediție a Premiilor Bell Labs - acest eveniment, deschis cercetătorilor din România, recompensează inovația în domeniul tehnologiilor informaționale și de comunicație și le permite celor mai buni cercetători să își expună ideile într-o competiție globală, precum și oportunitatea de a colabora cu experții de talie mondială din cadrul Bell Labs. „Suntem încântați de ideile extraordinare dezbătute în cadrul Premiilor Bell Labs 2014, când am avut oportunitatea de a analiza soluții practice din sfera rețelelor sociale, biologice și chiar idei legate de rețelele wearable. Suntem convinși că ediția 2015 va avea cel puțin același impact incredibil asupra domeniului tehnologiilor informaționale…dacă nu, chiar mai mare”, precizează Marcus Weldon (foto), Președintele Bell Labs. „Premiile Bell Labs oferă industriei și comunității de cercetare energia, dorința de inovare și soluțiile de colaborare necesare participanților pentru a creiona scenariul prin care vor schimba din temelii lumea în care trăim.”
Câștigătorii Premiilor Bell Labs vor beneficia de o bursă în valoare de până la 100.000 de dolari, dar și de șansa de a:
lucra alături de comunitatea Bell Labs formată din experți mondiali pentru a revoluționa domenii precum stiința, ingineria, matematica sau tehnologiile informaționale
aborda cele mai mari provocări din sfera comunicațiilor și colaborării pentru a identifica soluții de 10 ori mai fezabile în comparație cu cele din prezent, totul pentru a contura direcțiile de dezvoltare pentru următoarea decadă
Despre Premiile Bell Labs
Premiile Bell Labs reprezintă o competiție ce recompensează propunerile revoluționare în domeniul tehnologiilor informaționale, de comunicații și a sistemelor software sau aplicațiilor conexe. Competiția este deschisă oricărei persoane din țările participante care îndeplinește criteriile de eligibilitate și prezintă o idee de cercetare originală.
Trei câștigători vor fi recompensați cu o bursă în valoare de 100.000 de dolari (premiul cel mare),
50.000 de dolari (locul al doilea) și 25.000 de dolari (locul al treilea). Mai mult, prin acest proces, Bell Labs poate colabora cu diverși participanți la concurs, ca parte a planurilor de recrutare ale companiei. Termenul limită pentru înscrierea în concurs este 22 aprilie 2015. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul dedicat Premiilor Bell Labs. Pentru înscrierea în concurs nu este necesară nicio achiziție sau plată. Înscrierile fără conținut nu sunt acceptate.
Câștigătorii Premiilor Bell Labs 2014
În decembrie 2014, premiul în valoare de 100.000 de dolari i-a fost acordat lui Emmanuel Abbe, profesor asistent în cadrul Universității Princeton, pentru lucrarea Shannon Theory of Social Networks and Beyond; locul secund a primit suma de 50.000, premiul fiind acordat lui Patrick Reynaert, profesor asociat, Universitatea Leuven, Belgia, pentru lucrarea Gigabits Through Plastic; suma de 25.000 a revenit echipei formate din Matilde Sanchez Fernandez, Ana García Armada și Eva Rajo-Iglesias, Universidad Carlos III de Madrid, Spania, al cărei proiect se intitulează Unleash the Wireless Power of your Device: Blended Antenna HUBs for your Unconstrained Mobile Cloud Experience.
Despre Alcatel-Lucent România
Alcatel-Lucent este lider mondial în comunicații de bandă largă fixe și mobile, în convergență, în tehnologii, aplicații și servicii IP și oferă soluții la cheie care permit asigurarea de servicii complete de comunicații utilizatorilor individuali, acasă, la birou sau în timpul deplasărilor acestora.
Alcatel-Lucent este principalul furnizor de soluții de telecomunicații la cheie din România și are o activitate complexă, constând în cercetare-dezvoltare, proiectare, instalare, mentenanță și consultanță. Prezent în România din 1991, Alcatel-Lucent are două sedii locale: în Timișoara, sediul central, și în București. În cele două sedii, lucrează peste 1.400 de agajați, formând cea mai experimentată echipă din domeniu și cea mai largă organizație de cercetare-dezvoltare în domeniul comunicațiilor din România.
Centrul de excelență din Timișoara este recunoscut pe plan internațional și are expertiză în domeniile LTE, small cells, platforme IP, customer services delivery – GNOC, remote integration etc, și al dezvoltării de aplicații telecom, precum și pentru laboratoare de validare și sisteme de testare.
Pentru mai multe informații internaționale, accesați siteul companiei: http://www.alcatel-lucent.com, citiți noutățile de pe blogul Alcatel-Lucent blog http://www.alcatel-lucent.com/blog și urmăriți compania pe Twitter: http://twitter.com/Alcatel_Lucent.





