
Telekom Romania lansează noua ofertă de vară pentru segmentul prepaid, cu extraopţiuni care vin în întâmpinarea diferitelor nevoi de comunicare. Spre exemplu, cu 5,95 euro, clienții pot alege Extra Voce M, o extraopțiune care oferă 200 de minute în reţelele mobile internaţionale, 1.000 de minute sau SMS-uri în reţelele naționale sau reţele fixe internaţionale şi 500 MB trafic. Cu aceeași sumă, clienții pot opta pentru Extra Date M, care include 200 de minute în reţelele mobile internaţionale, 500 de minute şi SMS-uri în reţelele naționale sau reţele fixe internaţionale şi 1 GB trafic lunar. Pentru un euro în plus, clienţii cartelelor preplătite Telekom Romania primesc 200 de minute în reţelele mobile internaţionale, 1.000 de minute şi SMS-uri în reţelele naționale sau reţelele fixe internaţionale şi 1 GB trafic lunar (Extra L). Extraopţiunea Extra XL de 8,95 euro oferă 200 de minute în reţelele mobile internaţionale, 1.500 de minute şi SMS-uri în reţelele naționale sau reţelele fixe internaţionale şi 1,5 GB trafic lunar.
Minutele internaționale mobile pot fi utilizate pentru apeluri inițiate din România către rețelele mobile din următoarele țări: Italia, Spania, Franța, Germania, Marea Britanie și Ungaria.
În plus, vara aceasta, în premieră pe piaţa produselor telecom preplătite din România, Telekom introduce conceptul de „garantat pe viaţă”. Activând una din extraopțiunile Extra S, Extra Voce M, Extra Date M, Extra L sau Extra XL în perioada promoțională 25 iunie – 31 iulie 2015, clienții vor continua să se bucure de aceleaşi beneficii, la același preț și după încheierea promoţiei, de fiecare dată când vor reactiva extraopţiunea aleasă.
Utilizatorii de cartele preplătite Telekom care folosesc deja una din extraopțiunile de mai sus primesc automat noile beneficii din oferta de vară, din 25 iunie 2015.
Toate extraopţiunile oferă minute și SMS-uri nelimitate în rețelele Telekom Romania și trafic nelimitat în aplicațiile WhatsApp și Joyn by Telekom. Traficul național nelimitat în aplicația WhatsApp se poate utiliza gratuit doar pentru transferul de poze, mesaje text, audio și video.
Utilizatorii cartelelor preplătite Telekom pot comunica nelimitat chiar și fără credit sau o extraopțiune în orice rețea, prin aplicația WhatsApp și în rețeaua mobilă Telekom Romania prin SMS, MMS și aplicația Joyn by Telekom, în perioada activă a cartelei, care variază în funcție de valoarea de reîncărcare.
Despre Telekom Romania
Telekom Romania este un brand dinamic, care oferă servicii de telecomunicaţii fixe şi mobile complete, inovatoare, personalizate pentru o comunitate vastă de clienți, cu aproximativ 10 milioane de contracte de servicii.
Prin noul concept comercial MagentaONE lansat pe piaţă, Telekom Romania oferă pachete integrate de servicii fix-mobil într-o formă simplificată, adresate atât clienţilor persoane fizice, cât şi clienţilor companii. MagentaONE înseamnă un singur loc pentru toate serviciile de comunicaţii necesare: un singur Call Center, o singură factură, o singură aplicaţie MyAccount (inclusiv o aplicaţie pe mobil). Clienţii beneficiază astfel de o experiență completă şi inedită: servicii de voce și date mobile 3G și 4G, telefonie fixă tradițională, internet fix de până la 1Gbps și televiziune prin mai multe tehnologii, inclusiv televiziune interactivă (IPTV), precum și conținut de calitate și exclusivități – toate disponibile pe platforma Telekom TV. De asemenea, MagentaONE întărește poziția Telekom Romania de lider în furnizarea de soluții complete de telecomunicații și IT&C, pentru comaniile din România, indiferent de mărimea lor. Până la finalul lunii aprilie 2015, 100.000 de clienţi au ales pachetele integrate de la Telekom Romania şi au devenit parte din universul MagentaONE.
Brand-ul Telekom Romania este prezent pe piața românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom și COSMOTE România.
Telekom Romania este un brand care aparține Deutsche Telekom, una dintre companiile de top la nivel mondial, cu peste 151 milioane de clienți pentru servicii mobile, 30 milioane de linii fixe și peste 17 milioane linii broadband (la 31 decembrie 2014). Grupul oferă produse și servicii fixe, comunicare mobilă, Internet și IPTV pentru consumatori și soluții ICT pentru clienți din mediul de business. Deutsche Telekom este prezent în peste 50 de țări și are circa 228.000 angajați la nivel mondial. Grupul a generat venituri de 62,7 miliarde euro în anul financiar 2014 – mai mult de 60% din această valoare în afara Germaniei.





