
Compania Omnilogic, liderul pieței românești de distribuție a produselor IT&C a anunțat la începutul lunii octombrie o serie de creșteri record în relațiile cu partenerii săi RAD Data Communications și IBM în 2005, creșteri bazate în principal pe contracte de proiecte integrate - unde comunicațiile convergente sunt un punct forte de valoare adăugată al Omnilogic - și în contrast direct cu nivelul încetinit de creștere al pieței, spun reprezentanții companiei.
La 'RAD Group Partners Meeting 2005' (Eilat, Israel, 25-28 septembrie), eveniment ce a reunit reprezentanți ai companiilor IT&C din peste 150 de țări, compania Omnilogic a fost recunoscută ca partenerul cu cea mai spectaculoasă creștere în 2005 de către RAD Data Communications, lider mondial în furnizarea echipamentelor de rețea pentru comunicații de date și aplicații în telecom. 'Este o premieră pentru România, dar și pentru zona de business central și est europeană', declară Gabriel Marin, Managing Director Omnilogic. Omnilogic este distribuitor cu valoare adăugată al companiei RAD din 1994. 'Performanța Omnilogic este cu atât mai remarcabilă cu cât trebuie să ținem cont de faptul că 2005 nu a fost un an foarte semnificativ din punct de vedere al creșterii industriei', a subliniat Dario Ziper, Sales Manager RAD.
Omnilogic s-a distins printre partenerii RAD în 2005 prin proiectul dezvoltat pentru Raiffeisen Bank România, unde specialiștii RAD și Omnilogic au aplicat soluția SPS-4 Multiprotocol Packet Switch. Contractul, în valoare de peste 1 milion de euro, se va derula pe o perioadă de 3 ani și vizează toate cele 700 de ATM-uri ale băncii, în peste 200 de filiale.
Omnilogic anunță triplarea vânzărilor de produse IBM
De asemenea, Omnilogic a anunțat pe 12 octombrie o triplare a vânzărilor de produse IBM pe primele 9 luni din 2005. Creșterea a fost de peste 280% în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2005, ajungând la peste 28 mil. USD. 'Sperăm să menținem acest ritm de creștere și în trimestrul 4 și, printr-o colaborare deosebită cu partenerul nostru IBM, să închidem anul 2005 cu o cifră de afaceri pe relația IBM undeva în jurul valorii de 35-40 milioane USD', a declarat Gabriel Marin, care a adăugat că aceste cifre reprezintă o creștere cu mult peste media pieței de distribuție din România și chiar din estul Europei. 'Flexibilitatea și adaptabilitatea modelului de business al Omnilogic și-au spus încă o dată cuvântul și au generat creșteri importante, în timp ce nume mari dintre competitorii naționali și regionali își pun din ce în ce mai serios întrebări privind profitabilitatea și chiar viitorul afacerii lor', a spus Gabriel Marin.
'Credem că Omnilogic deține, în momentul de față, o echipă extrem de competentă și eficientă, atât în segmentul vânzărilor propriu-zise de produse IBM (hardware și software), cât și în zona serviciilor profesionale. Cooperarea IBM - Omnilogic, pe care aș aprecia-o personal ca exemplară, s-a extins, totodată, covârșitor și în zona proiectelor integrate, zonă în care Omnilogic a avut un aport propriu de valoare adăugată, în special pe zona comunicațiilor convergente', a precizat directorul general al Omnilogic.
Conform comunicatului companiei, cele mai mari creșteri ale vânzărilor au fost atinse în 2005 la liniile de servere RISC (300%) și servere x86 cu instalări de Linux (Novell SUSE Linux). Vânzările către sectorul financiar-bancar au crescut cel mai mult, ca și în anii trecuți, urmate de cele către segmentul administrației publice și cel educațional. Structural, peste 80% din vânzări au fost indirecte. Rețeaua de distribuție a Omnilogic cuprinde peste 1200 de parteneri în România. Compania se așteaptă ca aceste vânzări să stimuleze pe viitor creșterea veniturilor din activitățile post-vânzări, deservite de departamentul Professional Services al Omnilogic.
Omnilogic abordează segmentul IMM
Înființată în 1992 și cu o cifră de afaceri consolidată în România și în zona central și est-europeană în 2004 de cca. 120 mil. USD, compania Omnilogic a fost implicată, direct sau indirect, ca distribuitor cu valoare adăugată, în majoritatea proiectelor de infrastructură IT&C naționale și regionale din sectorul privat și public. Față de această strategie axată pe proiecte mari, anul acesta reuniunea partenerilor telecom ai Omnilogic, 'Networking & Telco Partners Meeting' (16-18 septembrie), s-a axat pe prezentări de soluții pentru small & medium business (SMB). Cisco Systems, Nortel, Sony, Symantec, RAD Data Communications, SMC văd toți 'un potențial imens în România pentru a face afaceri cu acest segment de piață', a anunțat compania într-un comunicat de presă. 'Trebuie să propunem, împreună cu partenerii nostri, soluții și servicii de calitate sectorului SMB, sector care cunoaște o dezvoltare ascendentă în România', a mai adăugat Gabriel Marin.





