
OMNILOGIC, jucător important pe piaţa de Distribuţie cu Valoare Adăugată în domeniul IT&C din România şi regiunea Adriatică, a semnat un parteneriat pentru a deveni distribuitor cu valoare adăugată al soluţiilor Alcatel-Lucent Enterprise (ALE). “OMNILOGIC este în pas cu tehnologiile emergente şi se dedică furnizării de soluţii inovatoare, echipamente noi şi aplicaţii conexe, certificării şi formării acreditate pentru a deservi mai bine resellerii şi partenerii de afaceri. Timp de peste 22 de ani, OMNILOGIC şi-a construit reputaţia ca parter de distribuţie cu valoare adăugată dedicat succesului clienţilor noştri. Cultura noastră privind serviciile de asistenţă pentru clienţi constituie ‘un model foarte receptiv şi interactiv’ conceput să atragă parteneri de afaceri, ajutându-i pe aceştia să atingă succesul mai rapid", precizează Gabriel Marin (foto), Director General, OMNILOGIC.
În cadrul acestui nou parteneriat, Omnilogic va oferi un pachet complet de soluţii de voce, de comunicaţii unificate şi reţelistică de date aparţinând Alcatel-Lucent Enterprise pentru a da posibilitatea întreprinderilor din România să implementeze o infrastructura adecvată în vederea sprijinirii dezvoltării lor, să ofere angajaţilor o experienţă personalizată conexă şi, de asemenea, să obţină rezultate comerciale palpabile.
“În prezent, industriile IT şi Telecom au legături din ce în ce mai strânse oferind soluţii tot mai puternice livrate în beneficiul utilizatorului final. Credem cu tărie că, o dată cu noul nostru parteneriat cu Omnilogic, soluţiile Alcatel-Lucent Enterprise precum Converged Campus Networks, Intelligent Fabric, Unified Communication & Collaboration, Cloud Communication combinate cu o experienţă solidă în domeniul IT, pot crea un mediu competitiv de afaceri în România”, precizează Bogdan Mircea Ciobanu, Country Sales Manager România, Alcatel-Lucent Enterprise.
În calitate de distribuitor cu valoare adăugată, OMNILOGIC va contribui de asemenea la consolidarea poziţiei pe piaţă a soluţiilor Alcatel-Lucent Enterprise sprijinind partenerii din canalul de distributie printr-o gamă largă de servicii cum ar fi asistenţă în vânzări indirecte şi prevânzări, linie de asistenţă telefonică în servicii şi programe de formare în vânzări.
Parteneriatul dintre cele două societăţi consolidează angajamentul OMNILOGIC de a furniza tehnologii de talie mondială pentru întreprinderile din România. Întrucât cererea de tehnologii pentru infrastructura de comunicaţii şi reţelistică din România este în creştere, parteneriatul consolidează poziţia pe piaţă a OMNILOGIC pentru a contribui la obţinerea succesului în afaceri şi în acelaşi timp pentru a sprijini strategia ALE de a se extinde la nivel naţional.
OMNILOGIC este un important distribuitor cu valoare adăugată de produse IT & C, produse de supraveghere şi securitate, echipamente pentru audio şi video conferinţe, inclusiv echipamente şi software pentru pieţele SMB şi de tip Enterprise. OMNILOGIC va oferi soluţiile de voce şi reţelistică ale ALE partenerilor de afaceri ale acesteia.
“Acest parteneriat ne va permite să furnizăm o gamă mai largă de servicii partenerilor noştri de afaceri. Dorim să ne extindem activitatea în România consolidându-ne oferta de soluţii de vârf în domeniul comunicaţiilor şi reţelisticii. Omnilogic este un distribuitor cu o bază solidă şi receptivă de reselleri", precizează Vali Gaitan, Regional Sales Director, OMNILOGIC.
Despre ALE
ALE este un important furnizor de servicii şi soluţii de comunicaţii enterprise, de tip office şi cloud, comercializate sub marca Alcatel-Lucent Enterprise. Bazându-ne pe portofoliul nostru consacrat de inovaţii şi pe spiritul nostru antreprenorial, activăm la nivel mondial având peste 2700 de angajaţi în peste 100 de ţări la nivel mondial, cu sediul principal în apropiere de Paris, Franţa.
Punând la dispoziţie soluţii de tip cloud, reţelistică şi comunicaţii pentru întreprinderi de toate mărimile, echipa noastră de experţi tehnici, specialişti în servicii, şi peste 2900 de parteneri deservesc peste 830.000 de clienţi din întreaga lume, adaptându-ne şi croindu-ne soluţiile şi serviciile conform cerinţelor locale. Acest lucru oferă rezultate comerciale palpabile prin experienţe personalizate pentru clienţi şi utilizatorii finali.
Despre Omnilogic
Înfiinţată în anul 1992, Omnilogic – un important distribuitor IT&C cu valoare adăugată din România şi regiunea Adriatică - a lansat în mod constant unele dintre tehnologiile de vârf din lume atât în România, cât şi pe piaţa regională SEE. Omnilogic este specializată nu numai în vânzarea de produse complexe IT&C, cu valoare adăugată, cum ar fi sisteme high-end, soluţii de stocare, software specializat, soluţii de telecomunicaţii şi reţelistică, ci a fost si un pionier (începând din 2008) pe piaţa regională pentru servicii de tip Cloud cum ar fi IaaS (infrastructure-as-a-service), SaaS (software-as-a-service) şi AaaS (Applications-as-a-Service), toate livrate din propriul centru de date dedicat, certificat Tier-3 internaţional, situat în cadrul sediului său central din Bucureşti/Otopeni.
Portofoliul Omnilogic de Parteneri de tehnologie include, cu mici excepţii, toţi marii producători de hardware şi software IT&C din ultimele două decenii, cum ar fi Oracle, VMWare, EMC, Dell, Lexmark etc.





