.

BANDAI NAMCO Entertainment Europe, unul dintre liderii industriei de jocuri video, a publicat un nou trailer pentru ONE PIECE WORLD SEEKER, cel mai ambițios joc video bazat pe franciza One Piece de până acum. Povestea jocului va purta fanii pe una dintre insulele misterioasei lumi noi, devastate de război. Jail Island, a fost denumit original Jewel Island datorită rezervelor de minereuri prețioase folosite pentru a construi niște minuni tehnologice, care la rândul lor au dus la creșterea comunității de pe insulă. Prosperitatea neașteptată a otrăvit însă viețile insularilor, atrăgând hoți, pirați și invadatori, care au transformat insula paradisiacă într-un refugiu pentru nelegiuiți.    

Nenumărați oameni și-au pierdut viețile înainte ca World Government să fi restabilit ordinea pe insula, prețul plătit fiind însă unul imens. Instalația subacvatică gigantică și prezența din ce în ce mai mare a forțelor armate confirmă că se petrece ceva ciudat în culise.

Există câțiva care nu și-au pierdut însă speranța, iar sosirea Straw Hat Crew poate schimba lucrurile spre bine. Jucătorii vor intra în pielea lui Luffy și vor folosi puterile sale Gomu Gomu no Mi (fructul Gum-gum) pentru a investiga insula. În afară de viteza sporită conferită de Devil Fruit, jocul va conține și diferit tipuri de Haki. De exemplu, Kenbunshoku-no-haki (haki de observație) va permite depistarea oponenților de la distanță, în timp ce Busoshoku-no-haki (haki de armament) va face atacurile lui Luffy cu adevărat redutabile.

Luffy va trebui să învingă diferiți oponenți , care includ pe lângă alții familia Vinsmoke și vice-admiralul Smoker alături de întregul său echipaj.

Noul trailer este disponibil pe YouTube, la adresa: https://youtu.be/qbjQlpJnMqQ

ONE PIECE WORLD SEEKER va fi lansat în  2018, pentru PlayStation 4, Xbox one  și PC în format digital prin intermediul STEAM și a altor distribuitori.

Pentru mai multe informații despre jocurile BANDAI NAMCO Entertainment Europe vizitați pagina oficială https://www.bandainamcoent.com, paginile oficiale de Facebook https://www.facebook.com/darksouls,  respectiv  https://www.facebook.com/BandaiNamcoEU, ori canalul oficial de Twitter https://www.twitter.com/BandaiNamcoEU .