Operatorii locali de telefonie mobilă nu doresc reglementarea imediată a tarifelor de roaming aplicate utilizatorilor individuali și consideră că o astfel de măsură ar putea avea ca efect majorarea tarifelor naționale, transmite Ministerul Integrării Europene (MIE).
Reprezentanții companiilor de telefonie mobilă s-au întâlnit pe 15 septembrie, la sediul MIE, cu oficialii instituției, ai Ministerului Afacerilor Externe, ai MCTI și ANRC pentru elaborarea unei poziții a României față de propunerea Comisiei Europene privind regulamentul pentru tarifele de roaming.
Reprezentanții Vodafone și Orange au arătat că o reducere a tarifelor de roaming poate duce la creșterea tarifelor naționale, considerând că o reglementare excesivă a pieței poate reduce concurența. Ei consideră că piața va reduce în mod natural aceste tarife. Comisia Europeană a propus plafonarea tarifelor de roaming atât pentru piața de gros (tarifele practicate de operatori între ei pentru utilizarea rețelelor), cât și pentru piața de detail (prețul convorbirii roaming perceput utilizatorului final).
Prin propunerea de regulament, Comisia Europeană urmărește protecția consumatorilor, astfel încât utilizatorii de telefonie mobilă să nu plătească tarife excesive pentru serviciile de roaming în cadrul Uniunii Europene, menționează MIE.
De asemenea, prin propunerea de regulament al Comisiei Europene se urmărește stimularea concurenței între operatorii de telefonie mobilă, fără a se prescrie un preț 'ideal' pentru serviciile de roaming internațional, ci se urmărește ca tarifele să nu fie mai mari decât tarifele naționale de roaming.
Comisia intenționează să introducă mecanisme care să reglementeze piața en gros și apoi pe cea cu amănuntul.
Reprezentanții Vodafone și Orange au apreciat că reglementarea prețurilor ar trebui pusă în practică, eventual, doar pentru tarifele practicate între operatori. 'Ei consideră că, în mod normal, acestea ar trebui să ducă la reducerea tarifelor și pentru consumatori, iar, dacă acest lucru nu se întâmplă, abia atunci ar trebui reglementate prețurile', precizează MIE. Reprezentanții MCTI și ANRC au subliniat că situația trebuie analizată cu multă atenție, având în vedere că o reglementare excesivă poate duce la reducerea concurenței și a investițiilor.
'Aceasta ar putea afecta rata de penetrare a telefoniei mobile, care în România se situează la 65%, una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană', se mai precizează în comunicat. Propunerea Comisiei se află, în prezent, în procedură de codecizie, forma finală a regulamentului urmând să fie decisă de statele membre, reunite în Consiliul UE, și de Parlamentul European.
- • 5G
- • SmartCity
- • Strategii şi politici
- • ABCdar European
- • MWC 2015
- • MWC 2016
- • MWC 2017
- • MWC 2018
- • MWC 2019
- • Operatori
- • Furnizori
- • eBanking
- • Biblioteca Digitală
- • New Media
- • Educatie
- • Tehnopolis





