
COSMOTE România continuă să îi provoace și anul acesta pe clienți să se implice în protecția mediului, prin intermediul programelor sale dedicate, I love recycling și Adoptă o pădure, cu ocazia Orei Pământului care va fi celebrată pe 23 martie (în intervalul orar 20:30-21:30). "COSMOTE România invită toți românii să se alăture încă o dată inițiativei noastre de a păstra un mediu verde, contribuind astfel la reîmpădurirea câtorva dintre zonele țării, printr-un gest simplu de a preda terminalele vechi și accesoriile în oricare dintre magazinele COSMOTE sau Germanos. Ca urmare a rezultatelor din 2012, suntem încrezători că și mai multe persoane se vor alătura programului care debutează cu prilejul Orei Pământului, o inițiativă internațională la care vom lua parte și în acest an", precizeazăRuxandra Vodă, Corporate Affairs Senior Manager COSMOTE România.
Astfel, pentru fiecare telefon mobil vechi sau accesoriu colectat în vederea reciclării în orice magazin COSMOTE și Germanos, începând cu 23 martie și până la finalul lunii septembrie 2013, compania va planta câte un copac în pădurea COSMOTE. Anul trecut, 1.900 de deșeuri de telefonie mobilă au fost colectate în magazinele companiei, iar în urma colectării acestora COSMOTE a plantat 1.900 de copaci și alți 5.000 în nume propriu, cu ajutorul a 200 de voluntari, angajați, bloggeri și membri ai ONG-urilor partenere. Similar cu desfășurarea de anul trecut a programului, ca urmare a colectării de telefoane mobile vechi și accesorii începând cu 23 martie și până la finalul lunii septembrie, angajații COSMOTE și voluntarii vor planta în toamnă numărul de copaci rezultați din programul de anul acesta. I love recycling și Adoptă o pădure sunt cele două programe alăturate în inițiativa de a colecta telefoanele mobile vechi și a reîmpăduri astfel câteva dintre zonele țării.
Provocarea va fi transmisă angajaților și clienților COSMOTE prin intermediul unei campanii de comunicare de web-bannere pe site-ul companiei și pe intranet, al altor mijloace de comunicare internă și al SMS-urilor.
Adoptă o pădure a fost lansat în 2009 în cadrul unui proiect-pilot în Căciulați, cu 5.000 de copaci plantați și a continuat în 2010, prin plantarea a 10.000 de puieți de stejar pe o suprafață de 20.000 metri pătrați, în zona de Est a Ploieștiului. Proiectul a fost implementat cu sprijinul Asociației MaiMultVerde și al Serviciului de Gospodărire Urbană Ploiești. Anul trecut, alți 6.900 copaci au fost plantați pe 10 noiembrie în apropiere de Ploiești, unde aproximativ 200 de persoane au dus mai departe implicarea și interesul clienților COSMOTE și Germanos în colectarea telefoanelor mobile vechi și a accesoriilor, prin plantarea câte unui copac pentru fiecare dintre articolele colectate în 2012.
Din 2007, Ora Pământului este cel mai mare eveniment din lume pe durata căruia milioane de oameni sting lumina timp de o oră. Ora Pământului 2013 are loc sâmbătă, 23 martie, începând cu ora 20.30 (ora locală) și reprezintă un apel global la acțiune, adresat fiecărui individ, fiecărei afaceri și fiecărei comunități din lume. Ora Pământului 2013 este Momentul Provocării, în care companiile transmit o provocare clienților, celebritățile își provoacă fanii, orașele lansează provocări între ele și prietenii se provoacă unii pe alții să acționeze pentru un mediu mai curat. Este un mesaj pentru a lua atitudine, pentru a ne asuma responsabilitatea, pentru a ne implica activ în construirea unui viitor sustenabil.
Ora Pământului este o inițiativă a WWF (World Wide Fund for Nature).
În calitate de parte responsabilă și activă a societății, COSMOTE România își implică angajații, clienții, furnizorii și partenerii de afaceri în diferite inițiative și programe care răspund cerințelor mediului social din România. Printre programele de responsabilitate socială dezvoltate de COSMOTE România se numără: „Mesaje de iubire – campanie de SMS-uri de Anul Nou", parteneriatul cu Asociația Telefonul Copilului, programul de colectare de DEEE-uri „I love recycling", programul de plantare „Adoptă o pădure", programul intern de protecție a mediului înconjurător „Green Office" și multe altele.
COSMOTE România avea aproximativ 6.3 milioane de clienți la 31 decembrie 2012. Lansată în 2005, COSMOTE România a înregistrat cea mai rapidă dezvoltare a rețelei din Europa, conform raportului Citigroup din iunie 2007. În mai puțin de cinci ani, COSMOTE România și-a depășit competitorii în ceea ce privește rețeaua de acoperire națională. În prezent, COSMOTE România oferă acoperire pentru 99% din populație și 90% din teritoriu. COSMOTE România este divizia locală a COSMOTE Group, operatorul cu cea mai extinsă prezență în sud-estul Europei, care are o bază de 20.4 milioane de clienți în Grecia, Albania, Bulgaria și România. Pentru mai multe informații vizitați www.cosmote.ro.





