.

S.C. Orange România S.A. implementează, în perioada 01.07.2010 – 30.06.2011, proiectul "Avantaj competitiv pentru România: dezvoltarea potențialului specialiștilor de top", cofinanțat din Fondul Social European și bugetul național prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

 

Obiectivul general al proiectului este creșterea nivelului de competență a specialiștilor de top din cadrul SC Orange România SA, cu potențial ridicat pentru roluri viitoare mai complexe.

 

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

1. Creșterea competențelor a 450 de angajați ai Orange România în cadrul unor cursuri de perfecționare autorizate privind managementul de oameni, managementul de îmbunătățire a proceselor, managementul de proiect și managementul de inovare.

2. Evaluarea competențelor dezvoltate de angajații incluși în proiect, prin probe teoretice și practice, precum și certificarea acestora.

 

Impactul proiectului pe termen lung vizează dezvoltarea profesională a specialiștilor de top din cadrul Orange România și asigurarea contribuției acestora la dezvoltarea sectoarelor competitive ale României în contextul economic european.

 

În ceea ce privește compania, la finalul proiectului, angajații acesteia vor dobândi abilități mai bune de management, inovare și îmbunătățire a proceselor. Totodată, proiectul va contribui la sporirea adaptabilității angajaților pentru posturi și roluri mai compexe centrate pe îmbunătățirea proceselor și schimbarea modurilor de realizare a activităților atât în cadrul companiei cât și în cariera viitoare, în alte companii sau instituții publice.

 

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 3.050.667 RON, din care 1.830.399,80 RON reprezintă finanțare nerambursabilă.

 

„Considerăm că dezvoltarea potențialului specialiștilor de top este o investiție necesară atât pentru companie cât și pentru România, deoarece acești specialiști fac parte din elita economică a țării și sunt generatori de creștere economică", precizează Andreea Pătrașcu, Manager de Proiect Orange România.