.

Tarifele pentru convorbirile internaționale în rețeaua Orange vor fi cu până la 45%

mai ieftine de la 1 februarie. Sistemul de tarifare va avea 4 zone și 4 tarife valabile indiferent de ora

efectuării apelului. Posesorii de Orange PrePay vor plăti 45 cenți/minut pentru Republica Moldova; 90 cenți/minut

pentru Europa, Statele Unite și Israel; 1,62 USD pentru alte țări și sistemul de comunicații prin satelit Thuraya

și 4,5 USD pentru sistemele prin satelit Emsat, Inmarsat și Iridium. Pentru abonamentele Orange, un minut de

convorbire cu Moldova costă 40 cenți, pentru Europa, Statele Unite, Canada și Israel 70 cenți, pentru alte țări și

Thuraya 1,4 USD, iar pentru Emsat, Inmarsat și Iridium, un minut costă 4 USD. Taxarea se face la secundă după

primul minut indivizibil. Tarifele nu includ TVA și sunt valabile pentru voce, date și fax. În plus, în funcție de

valoarea facturii lunare, la Orange se vor aplica reduceri pentru apelurile internaționale de 5% pentru o factură

între 30 și 100 USD, de 10% pentru o factură între 100 și 300 USD și de 20%, dacă factura depășește 300 USD. Dacă

un client Orange are mai multe abonamente, el beneficiază de reducere pentru valoarea cumulată a traficului

internațional, atunci când acesta depășește pragul de 30 USD, 100 USD sau 300 USD. În prezent, Orange are

încheiate acorduri de roaming cu 208 de operatori din 100 de țări și cu 2 operatori de telefonie mobilă prin

satelit.

Shared Minutes pentru afacerea sau familia ta
Orange a lansat din 3 februarie pachetul Shared

Minutes, ce permite unui număr de 2 până la 10 utilizatori, fiecare cu numărul său diferit de telefon, să

folosească minutele incluse într-un singur abonament Orange. Shared Minutes beneficiază de toate avantajele

abonamentelor cu minute incluse - reportarea minutelor, minute cadou și puncte Thank You, tarife corespunzătoare

abonamentului cu minute incluse pentru toți membrii grupului - la care se adaugă 2 avantaje majore pentru

comunicarea în interiorul grupului: 50% reducere pentru toate convorbirile între membrii grupului și 50% reducere

pentru convorbirile trimise între utilizatorii Shared Minutes (din grupuri diferite inclusiv). Abonamentul Shared

Minutes oferă flexibilitatea de a alege orice plan tarifar dintre abonamentele care au de la 120 la 6.000 de

minute naționale incluse lunar și libertatea de a alege oricâte opțiuni suplimentare chiar și la nivel de

utilizator.
Orange România deține 44,7% din piața mobilă, cu peste 2,211 milioane abonați.